FOTO VIDEO Supereroii din viaţa reală: Cum arată Sergio Ramos la 34 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sergio Ramos, al doilea cel mai bun marcator al Realului în actuala ediţie de campionat
Sergio Ramos, al doilea cel mai bun marcator al Realului în actuala ediţie de campionat

O imagine apărută pe reţelele sociale cu fundaşul Realului vorbeşte cât o mie de cuvinte! Despre profesionalism, despre sacrificii şi despre motivaţia nebună a unui om care, deşi a câştigat tot, vrea să fie, în continuare, la înălţime.

Real Madrid a cucerit, joi seară, titlul în Spania. A fost pentru a 34-a oară când „galacticii“ au luat campionatul. La cinci dintre aceste victorii în întrecerea internă a contribuit şi Sergio Ramos. Per total, stoperul are 22 de trofee cucerite cu Real!

Fundaşul de 34 de ani a debutat la formaţia madrileană, în 2005, iar de atunci a strâns 453 de apariţii în tricoul blanco şi 69 de goluri! Numai în actuala stagiune, Ramos a punctat de 10 ori, fiind al doilea marcator al echipei, după atacantul Benzema, cu 21 de reuşite. E o statistică incredibilă pentru un stoper. De fapt, actuala stagiune a fost cea mai productivă pentru Sergio Ramos din punct de vedere al golurilor marcate în La Liga. El şi-a depăşit precedentul record de 7 goluri într-un campionat, în 2016-2017.

Practic, internaţionalul spaniol nu-şi arată deloc vârsta. Nu doar în privinţa evoluţiilor sale de pe teren, ci şi din perspectiva formei sale fizice. Cu o zi înainte ca Realul să câştige titlu, a apărut o poză cu Sergio Ramos pe reţelele de socializare. Imaginea l-a surprins pe fundaşul Realului în timpul antrenamentului, la bustul gol.

Ramos

Ramos, la 34 de ani, are un corp fără pic de grăsime, ceea ce demonstrează că, pe lângă antrenamentele strict fotbalistice, munceşte enorm şi în sala de forţă şi are şi o alimentaţie perfectă.

170 de selecţii a adunat Sergio Ramos în naţionala Spaniei unde a debutat în 2005. A marcat 21 de goluri pentru prima reprezentativă.   Suntem foarte ataşaţi de Zinedine Zidane. Tot ceea ce atinge se transformă în aur. Asta e recompensa muncii depuse. Avem un mare merit, indiferent de ceea ce ar putea spune lumea. Sergio Ramos după titlul câştigat, joi seară, cu Real  

Meticulos şi atent la protocoalele sanitare

Faptul că Sergio Ramos e un tip extrem de disciplinat s-a văzut şi după un gest pe care fundaşul Realului l-a făcut, joi seară, după câştigarea campionatului.

În momentul în care pleca de la cantonamentul de la Valdebebas, Ramos a fost oprit de un reporter al unui post de televiziune care i-a dat un cadou. Extrem de atent la protocoalele sanitare stabilite în lupta cu COVID-19, fundaşul Realului, mai întâi, a dezinfectat cadoul primit, după care a pus mâna pe el, după cum se poate vedea mai jos: 

Preşedintele Realului: „Va rămâne la noi pe viaţă!“

Impresionaţi şi ei de profesionalismul şi loialitatea lui Sergio Ramos, şefii Realului au anunţat că vor prelungi contractul fundaşului de 34 de ani.

„Sunt sigur că va rămâne aici toată viaţa. A fost mai mult decât un căpitan, a condus echipa cu o forţă enormă, a ocupat un loc foarte important. S-a vorbit mult pe tema contractului său, dar toată lumea e calmă din acest punct de vedere la Real Madrid. El a condus echipa din teren perfect în acest sezon. Va semna şi va rămâne aici până la finalul carierei“, a anunţat preşedintele Florentino Perez.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite