FOTO Ce reclamă pentru Nike: S-a aflat modelul cu care a fost încălţat Eliud Kipchoge în cursa sa istorică

FOTO Ce reclamă pentru Nike: S-a aflat modelul cu care a fost încălţat Eliud Kipchoge în cursa sa istorică

Atletul din Kenya, sponsorizat de gigantul american, a devenit primul om din istorie care a alergat maratonul (42.195 de kilometri) în mai puţin de două ore. Iar fiecare detaliu a fost gândit şi evaluat ştiinţific, înainte de cursă.

Eliud Kipchoge e omul momentului în lume, iar specialiştii compară ceea ce a realizat el, sâmbătă dimineaţă, la Viena, cu aselenizarea lui Neil Armstrong în 1969 sau cu cucerirea Everetului de către Edmund Hillary în 1953.
 
În pregătirea cursei sale de sâmbătă, nimic n-a fost lăsat la voia întâmplării! Ineos, care a organizat acţiunea, o companie care comercializează produse chimice, a „pompat“ 15 milioane de lire sterline în acest eveniment. Pentru ce s-a folosit această sumă? Iată:
 
*Suprafaţă pe care s-a alergat a fost pavată, astfel încât să n-aibă denivelări.
 
*Au fost aduşi 41 dintre cei mai buni alergători din lume pe post de „iepure“ pentru Eliud Kipchoge. Aceştia s-au schimbat între ei, la fiecare tură, menţinând ritmul de 2 minute, 50 de secunde la fiecare kilometru. În plus, pacerii lui Kipchoge au alergat în faţa lui, în format de V, astfel încât să-l ferească pe atletul din Kenya de vânt, ca nu cumva viteza sa să aibă de suferit.
 
*Pe margine, stewarzii au stat cu câte o mătură în mână, ca să dea la o parte inclusiv o frunză!
 
*Pe lângă Kipchoge au pedalat biciclişti, care i-au dat apă şi geluri energizante, de câte ori a fost nevoie.
 
Cea mai importantă „armă“ din dotarea lui Kipchoge - pe lângă o pregătire fizică ireală şi o tehnică impecabilă de alergare! - a fost însă perechea de adidaşi Nike cu care s-a încălţat!
 
Vorbim despre modelul „ZoomX Vaporfly“ pe care Kipchoge l-a testat, prima dată, în mai 2017, atunci când a încercat să facă maratonul în mai puţin de două ore în cadrul proiectului conceput de Nike, „Breaking 2“. Atunci, Eliud şi-a ratat obiectivul, terminând cursa în 2 ore, 25 de secunde.
 
Sâmbătă, la Viena, atletul din Kenya a purtat o vesiune îmbunătăţita a modelului „Nike ZoomX Vaporfly“. Vorbim despre un prototip care, deocamdată, nu se găseşte pe piaţă. Cei care l-au văzut însă au venit cu un verdict categoric: „Această pereche e ca un doping legal! Ea îmbunătăţeşte eficienţa alergătorului cu 4-5%. Ceea ce înseamnă că un atlet care foloseşte această pereche îşi poate îmbunătăţi timpul cu un minut, un minut şi jumătate“.
 
 
 
Modelul „ZoomX Vaporfly“ e atât de popular printre atleţii de elită, încât până şi cei care nu sunt sponsorizaţi de Nike au încercat să-l folosească în diverse curse, ascunzând logo-ul companiei!
 
În ceea ce priveşte restul echipamentului folosit de Kipchoge în cursa sa istorică la Viena, africanul a purtat un maiou din gama „Nike Aeroswift Singlet“, special conceput pentru el, plus şosete „Nike Elite Racing Sock“, după cum se poate vedea mai jos:
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: