FOTO Povestea singurei aborigene din istoria modernă a tenisului care a câştigat un turneu de Grand Slam. Tatăl ei a fost păstor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Puţină lume ştie că tenisul feminin a avut o mare sportivă cu origini în tribale, provenind din populaţia aborigenă a Australiei.

Evonne Goolagong Crawley a câştigat 7 titluri de Grand Slam şi este singura jucătoare din Australia care a fost numărul 1 mondial, poziţie pe care a ocupat-o timp de două săptămâni, în perioada 26 aprilie -9 mai 1976. Este una dintre figurile marcante ale sportului din Australiei, nu doar graţie performanţelor ei, ci şi prin modul prin care a răzbătut în drumul către glorie. 

Evonne provine din tribul Wiradjuri, iar tatăl ei a fost păstor de oi. Născută ca Evonne Fay Goolagong pe 31 iulie 1951, ea a simţit în copilărie discriminarea la care erau supuşi aborigenii, dar a avut norocul ca un rezident din Barellan, o localitate din apropierea satul în care locuia ea, să-i remarce calităţile fizice şi să o încurajeze să joace tenis.
 

La 14 ani, ea a sărit în ochii proprietarului unei şcoli de tenis din Sydney, care a obţinut permisiunea părinţilor ei să o ia acolo. Aceştia au acceptat bucuroşi fie doar şi pentru faptul că aveau o gură mai puţin de hrănit în familia lor cu opt copiii. Vic Edwards, cel care a luat-o din Barellan s-a ocupat de ea, a antrenat-o, a înscris-o la liceu şi a ţinut-o să locuiască la el în casă. Evonne Goolagong s-a remarcat rapid şi a preluat de la mult mai celebra Margaret Court ştafeta performanţelor în tenisul australian. La 20 de ani a câştigat Roland Garrosul şi Wimbledonul, urmate de patru titluri la Australian Open (1974, 1975, 1976, 1977) şi de încă un Wimbledon (1980). Acest din urmă trofeu este cu adevărat special, deoarece Evonne este singura jucătoare din istorie care a triumfat pe iarba londoneză din postura de mamă. Ea se căsătorise în 1975 cu englezul Roger Cawley, iar doi ani mai târziu o născuse pe Kelly. Cei doi mai au un băiat Morgan Kiema Cawley (37 ani), care a fost jucător de fotbal.

Evonne Goolagong, campioana plecată dintr-un trib aborigen, a câştigat în cariera ei 86 de titluri, dintre care şapte de Grand Slam. Marele ei regret este că n-a triumfat niciodată la US Open, desi a jucat patru finale consecutive, 1973, 1974, 1975 şi 1976. A avut în cariera ei 704 victorii şi doar 165 de înfrângeri. După o perioadă în care a locuit în SUA, ea s-a întors în Australia, unde se ocupă de taberele de tenis, dar şi de alte proiecte. Nu lipseşte de la nicio ediţie a Australian Open, având un loc special în loja personalităţilor. Este ambasador sportiv al Organizaţiei Aborigenilor Australieni şi derulează un program special prin care copiii acestora sunt încurajaţi să facă sport şi în special tenis. În onoarea ei, trofeul acordat câştigătoarei turneului de la Brisbane,poartă numele Evonne Goolagong.

image
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite