FOTO Grecia, ca-n Vestul Sălbatic: Ce riscă echipa lui Răzvan Lucescu, după ce patronul a intrat cu pistolul pe teren

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La câteva ore după ce PAOK Salonic a fost iertată de o depunctare, oficialii echipei au avut un comportament jalnic. Aproape sigur, de această dată, PAOK va primi nişte sancţiuni din care nu-şi va mai reveni în lupta pentru titlu.

PAOK Salonic a luat ultimul titlu în Grecia în 1983, iar la ce se întâmplă la acest club, probabil, vor mai trece 100 de ani până când echipa va mai câştiga un campionat.

Până acum trei săptămâni, trupa pregătită de Răzvan Lucescu era favorită clară la titlu, având un avans de şase puncte faţă de campioana Olympiakos. Meciul direct s-a pierdut însă la masa verde, deoarece, înainte de primul fluier al arbitrului, un descreierat l-a lovit pe antrenorul celor de la Oly cu o rolă de hârtie. Iniţial, pe lângă pierderea jocului la masa vedere, PAOK Salonic a rămas şi fără trei puncte în clasament. Mai mult, Lucescu jr şi elevii săi ar fi trebuit să evolueze fără spectatori în două partide pe teren propriu.

Duminică dimineaţă însă, după apelul înaintat de şefii clubului, sancţiunile cu depunctarea şi cu cele două meciuri fără spectatori au fost anulate. Astfel, PAOK a putut găzdui derby-ul cu liderul AEK Atena cu o arenă arhiplină.

Scorul a rămas 0-0 până în ultimul minut, atunci când fostul stelist, Varela, a marcat din corner. Iniţial, golul a fost validat, dar apoi arbitrul l-a anulat, considerând că un fotbalist al celor de la PAOK, aflat în ofsaid, a fost pe traiectoria mingii. O decizie dubioasă care a declanşat „iadul“ pe arena din Salonic!

Patronul gazdelor, Ivan Savvidis, un tip cu părul alb, a intrat cu pistolul pe gazon şi le-a cerut juăctorilor să iasă de pe teren! Apoi, ambele formaţii, dar şi brigada de arbitri s-au dus la vestiare şi, după mai multe ore de incertitudine, meciul nu s-a mai reluat.

Salonic

Acum, vor urma noi sancţiuni drastice împotriva celor de la PAOK şi sunt şanse ca echipa să piardă, din nou, la masa verde şi să primească şi o depunctare uriaşă. Până la aflarea verdictului, podiumul arată aşa în Grecia, cu menţiunea că Olympiakos are un meci jucat în plus faţă de rivalele la titlu:

1. AEK Atena 54 de puncte

2. Olympiakos 53p

3. PAOK Salonic 52p

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite