FOTO Drama unei fete de milioane. S-a chinuit şase ani să se îngraşe, dar a ajuns campioană mondială şi una dintre cele mai frumoase sportive din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gianina Beleagă
Gianina Beleagă

România, altădată o fabrică de medalii, are în acest moment puţini sportivi care să fie pe primul loc în lume la disciplinele la care concurează.

Simona Halep este lider la tenis, Cristina Neagu e cea mai bună la handbal, iar Gianina Beleagă şi Ionela Lehaci sunt campioane mondiale la canotaj, în proba de dublu vâsle. Fetele de lângă Suceava au cucerit şi anul acesta aurul la CM de la Plovdiv, după ce câştigaseră, în 2017, aurul la Mondialele de la Sarasota. 

Una dintre fetele de aur, Gianina Beleagă, are o poveste aparte. Ea s-a născut la Valea Moldovei pe 21 mai 1995, iar la 13 ani a fost selectată pentru canotaj. ”Antrenorii Ioan Despa şi Vasile Avrămia au fost cei care m-au convins să vin la canotaj, iar primii ani i-am făcut la Fălticeni. Aveam 51 de kilograme când am început, iar în primul an am pus zece kilograme pe mine, plus 4 centimetri în plus la înălţime. Brusc, m-am oprit acolo. Din 2009 până în 2015 am încercat să mă îngraş, dar nu am putut”, a povestit Gianina, în urmă cu ceva timp.

beleaga

Începutul carierei a fost promiţător. Deşi nu avea masivitatea unora dintre colegele ei, Gianina a prins un loc în barca de 8+1 şi a cucerit medalii de aur la Campionatele Mondiale de juniori din 2012 şi 2013. Anii au trecut, dar Giani a rămas la aceeaşi greutate, în timp ce colegele ei au crescut. A ajuns astfel rezervă. A tras cu ochiul către dublul de categorie uşoară, care tocmai începuse să se coaguleze, dar acolo era testată perechea Ionela Livia Lehaci şi Andreea Asoltanei. ”În 2014 am decis să renunţ la canotaj şi să mă axez pe şcoală. Luasem examenul de Bacalaureat cu notă mare şi îmi făceam planuri în această direcţie. În vacanţă, domnii antrenori Dorin Alupei şi Cristi Maliş m-au contactat pentru a reveni în pregătire, pentru a face categorie. Andreea Asoltanei avea nişte probleme medicale şi era nevoie de mine, pentru a face pereche cu Ionela Lehaci”, a mai spus sportiva legitimată la Steaua.

Dacă la începutul carierei faptul că nu se îngrăşa a reprezentat un dezavantaj, acum nu mai e aşa, pentru că Gianina este una dintre cele mai atrăgătoare sportive din România. La 1,78 metri are o siluetă de invidiat, putând poza oricând pentru revistele de modă. O dovedesc fotografiile pe care campioana mondială le are pe pagina personală de facebook.

beleaga
beleaga
beleaga
beleaga
beleaga
beleaga
Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite