Fotbalul umple închisorile: „Şefii lui Dinamo vor ajunge la pârnaie, ca ceilalţi“. Impresarul Opria, acuze grave

Fotbalul umple închisorile: „Şefii lui Dinamo vor ajunge la pârnaie, ca ceilalţi“. Impresarul Opria, acuze grave

Ionuţ Negoiţă, acţionar Dinamo

Agentul FIFA a insinuat că la transferul lui Luchin de la Dinamo la Botev Plovdiv au fost folosite sume nedeclarate de bani. Cum? Printr-o „inginerie“ pusă la cale de oficialii bucureştenilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Dinamo s-a despărţit în iarnă de Srgian Luchin, titular în trupa pregătită de „Ştefan cel Mare“. La vremea respectivă, a surprins modul în care roş-albii au renunţat la un om de bază: fără nicio pretenţie materială. 

Oficial, Luchin a fost pus pe liber, întrucât avea un salariu prea mare. Potrivit impresarul Cristi Opria însă, trecerea lui Luchin de la Dinamo la Botev Plovdiv a făcut parte dintr-o schema complexă în care au fost folosiţi bani negri, plătiţi „pe sub masă“.

Ce a spus Opria?

„Am acţionat în judecată trei părţi: Dinamo, Botev si Srgian Luchin. Steaua a oferit anul trecut 500.000 de euro pentru Luchin, dar cei de la Dinamo n-au vrut. Ei l-au dat liber de contract în Bulgaria. Oare chiar suntem veniţi cu pluta? O să ajungă la pârnaie, ca ceilalţi. Pe o masă s-a semnat şi pe cealaltă s-a reziliat contractul cu Dinamo. Doar nu suntem proşti! De ce nu mi l-au dat mie gratis? I-au zis că dacă nu reziliază se duce în liga a treia“, a povestit Opria la Look TV.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările