Fotbalistul Daniel Sturridge, condamnat să-şi ţină promisiunea. Trebuie să plătească recompensă persoanei care i-a găsit câinele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: FB/Daniel Sturridge
FOTO: FB/Daniel Sturridge

Daniel Sturridge, fost fotbalist al echipelor Manchester City, Chelsea şi Liverpool, a fost condamnat de un tribunal din Los Angeles să plătească suma de 30.000 de dolari, pe care a promis-o ca recompensă persoanei care îi găseşte câinele, informează dailymail.co.uk.

În iulie 2019, casa lui Sturridge din Los Angeles a fost prădată de hoţi. Odată cu alte lucruri care i-au fost furate, a dispărut şi câinele fotbalistului, de rasă Pomeranian, numit Lucci, care valorează peste 4.000 de lire sterline (5.350 de dolari).

Jucătorul a promis pe reţelele de socializare o recompensă de 30.000 de dolari celui care îi găseşte câinele. Animalul de companie a fost găsit de Foster Washington, un muzician local, cunoscut pe numele de rapper Killa Fame. 

Washington nu a primit decât un "mulţumesc", dar niciun ban după ce i-a returnat câinele lui Sturridge, astfel că l-a dat în judecată pe atacant.

Rapperul s-a declarat dezamăgit de gestul fotbalistului de a nu-i acorda recompena promisă.

"Sper că plăteşte şi nu încearcă să facă apel. Sunt încântat de asta, mă lupt cu acest caz de peste un an, nu-mi vine să cred că s-a terminat. Când am găsit câinele, am crezut că viaţa mea va fi mai bună", a declarat Washington, după sentinţă.

În vârstă de 32 de ani, Sturridge evoluează acum pentru echipa australiană Perth Glory. El a mai jucat la Bolton Wanderers, West Bromwich Albion şi Trabzonspor. Daniel Sturridge are 26 de selecţii la echipa naţională a Angliei.

Vă recomandăm şi: 

Lazio nu intenţionează să-l vândă pe Acerbi, care a intrat în conflict cu nucleul dur al galeriei echipei

O campioană mondială şi europeană la ciclism, în comă indusă, după un accident suferit în timp ce se antrena

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite