Naţionala U21 de fotbal, infectată de Anamaria Prodan şi Gigi Becali: Culisele unui caz şocant

Naţionala U21 de fotbal, infectată de Anamaria Prodan şi Gigi Becali: Culisele unui caz şocant

Gigi Becali şi Anamaria Prodan, doi oameni care au pus în pericol sănătatea unor sportivi pentru interesele lor

Naţionala de tineret a devenit un focar de COVID-19, după ce selecţionerul Adrian Mutu a fost presat să-i convoace la lot pe jucătorii de la FCSB, care contractaseră noul coronavirus.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cândva, fotbalul românesc era dominat de interesele impresarilor Ioan şi Victor Becali. Între timp, cei doi şi-au mai pierdut din influenţă, dar practicile care determină selecţia la loturile naţionale au rămas!
 
Singura diferenţă e că acum alţii sunt „la butoane“. Ultima dovadă în acest sens e ceea ce s-a întâmplat la naţionala de tineret, în această lună. „Adevărul“ a aflat detalii şocante despre modul în care s-au făcut convocările pentru partidele cu Ucraina U-21 (0-1) şi Malta U-21 (4-1). Pe scurt, normele sanitare şi recomandările FIFA au fost călcate în picioare, iar echipa de tineret a României a devenit un focar de infecţie, pentru că selecţionerul Adrian Mutu a cedat presiunilor venite din partea cuplului Anamaria Prodan - Gigi Becali!
 
De la „Exclus să vină“ la convocări pe bandă
 
Spre finalul lunii septembrie, FCSB a fost lovită de peste 20 de cazuri de COVID-19. Rând pe rând, au venit rezultate pozitive pentru cei din stafful tehnic şi jucătorii din lot. Primul efect al acestei situaţii? FCSB a pierdut partida cu Slovan Liberec din play-off-ul Ligii Europa, meci în care abia a încropit o echipă. Încă de atunci, a devenit clar că şi prima reprezentativă, dar şi naţionala de tineret vor avea de suferit, întrucât printre jucătorii bolnavi erau şi câţiva pasibili de convocare la cele două loturi.
 
De altfel, potrivit surselor „Adevărul“, înainte ca Mirel Rădoi şi Adrian Mutu să anunţe lista convocărilor, a existat o şedinţă la federaţie cu cei doi selecţioneri la care a participat şi stafful medical. Concluzia? Atât naţionala mare, cât şi cea de tineret urmau să renunţe la fotbaliştii infectaţi de la FCSB. „Au făcut trei teste în patru zile şi protocolul FIFA spune că aceste teste nu sunt concludente. Ele ar fi trebuit să fie făcute într-un interval de 7-9 zile“, li s-a spus celor doi selecţioneri.
 
Adrian Mutu, selecţioner România U21
 
Aşa cum era normal, Mirel Rădoi s-a conformat şi niciun fotbalist de la FCSB n-a fost chemat la lot pentru partidele cu Islanda, Norvegia şi Austria. La rândul său, Adrian Mutu a spus, într-o primă fază, că exclude venirea fotbaliştilor de la FCSB la naţionala de tineret pentru acţiunile din luna octombrie.
„Olimpiu Moruţan şi Dennis Man au ieşit şi ieri pozitiv. Ei sigur nu vor fi în lot, e exclus să mai vină, pentru că altfel am periclita echipa naţională. Trebuie să fim foarte atenţi, pentru că dacă s-ar întâmpla ceva, ar fi un dezastru!“, e declaraţia oferită de Mutu, la data de 30 septembrie, la emisiunea GSP Live. Apoi însă, Mutu a făcut cu totul altceva!
 
Mai întâi, i-a inclus în lot pe Andrei Vlad şi pe Darius Olaru, deşi ambii fuseseră diagnosticaţi cu COVID-19 la FCSB. Apoi, la data de 4 octombrie, cu cinci zile înaintea primului meci, cel cu Ucraina U-21, Mutu a mai făcut două convocări de urgenţă de la FCSB: Denis Man şi Olimpiu Moruţan. Adică, exact fotbaliştii despre care spusese, la data de 30 septembrie, că e exclus să vină la lot!
 
Rădoi i-a refuzat, Mutu a cedat
 
Cum s-a produs această schimbare radicală, în decurs de doar câteva zile? „Adevărul“ a aflat că, după şedinţa de la FRF, în care Rădoi şi Mutu au fost informaţi că nu pot convoca jucători de la FCSB, au început presiunile dinspre cuplul Anamaria Prodan - Gigi Becali. Mai întâi, a fost contactat Rădoi, care însă a rămas ferm pe poziţie şi a refuzat să pună în pericol sănătatea celorlalţi fotbalişti convocaţi prin includerea unor jucători de la FCSB.
 
Cum Rădoi n-a cedat, următorul contactat a fost Adrian Mutu, aflat în relaţii foarte apropiate mai ales cu Anamaria Prodan. În contul acestei prietenii, brusc, Mutu şi-a schimbat poziţia şi i-a chemat la lot pe cei patru fotbalişti de la FCSB.
 
Au venit cu o minciună ca să muşamalizeze totul
 
Aşa cum era de aşteptat, jucătorii de la FCSB au răspândit COVID-19 în lotul naţionalei de tineret. Mai întâi, a fost infectat secundul lui Mutu, Răzvan Rotaru. Drept urmare, însuşi Mutu a fost nevoit să stea în autoizolare, ratând partida cu Malta U-21 de la Giurgiu, în care pe bancă a stat Mihai Stoichiţă, şeful Comisiei Tehnice din cadrul FRF!
 
Iar apoi, cazurile de COVID-19 s-au înmulţit printre jucătorii convocaţi. Radu Drăguşin, Louis Munteanu, Alex Paşcanu, Radu Boboc, Denis Haruţ, Ştefan Vlădoiu, George Cîmpanu, George Ganea şi Denis Drăguş au avut, rând pe rând, teste pozitive! 
 
Pentru a ascunde acest dezastru sanitar provocat de convocarea jucătorilor de la FCSB, cei de la naţionala de tineret au venit cu o minciună şi au spus că bolnavii au apărut în lot, după deplasarea în Ucraina pentru meciul pe care România U-21 l-a pierdut cu 0-1, la Kiev. 
 
Acest episod arată însă că fotbalul românesc rămâne prizonierul unor interese personale, pentru care este călcată în picioare inclusiv sănătatea jucătorilor.
 
CITEŞTE ŞI:
 
 
Mirel Rădoi, selecţioner România
 
Răzbunarea lui Becali: L-a făcut praf pe Rădoi
 
Faptul că Rădoi n-a cedat în faţa presiunilor cuplului Anamaria Prodan - Gigi Becali şi a refuzat convocarea jucătorilor de la FCSB i-a iritat pe cei doi. Mai ales Becali, care îl sunase personal pe Rădoi, a luat foc. Şi, profitând de cele trei înfrângeri ale naţionalei cu Islanda, Norvegia şi Austria, a ieşit în public - spusese că nu va mai vorbi cu presa! - şi l-a făcut praf pe finul său. „Bă... fără Man, Coman şi Tănase n-ai ce căuta la naţionala României. Aia-i naţională? Păi, Tănase e cel mai bun jucător din România la ora asta şi nu e convocat! Man, unul dintre cei mai buni. 15 milioane. Nu e convocat «15 milioane». 11-le ideal este: iei foaie şi scrii primul Tănase, după aia nu ştiu ce faci. Pui Tănase, Man, Coman şi Olaru. Ăştia 4. Fără ăştia nu poţi să începi, iei bătaie de la toţi. Dacă începi fără Tănase, nu ai ce să joci. E numărul 1. Tănase, Olaru, Man şi Coman, s-a rezolvat echipa naţională a României. Mirel Rădoi nu e potrivit, dacă a mâncat trei bătăi. E finul meu şi îl iubesc, dar dacă mănânci trei bătăi? Eu îl ştiam pe Rădoi demn. De ce te mai agăţi? Ai mâncat trei bătăi, la revedere. Ce să mai faci? Gata!“, a spus Becali, joia trecută, după înfrângerea cu Austria.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările