Fostul soţ al Mariei Olaru şi-a refăcut viaţa sentimentală cu o altă vedetă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fosta gimnastă Maria Olaru, multiplă medaliată europeană, mondială şi olimpică, a anunţat la finalul lunii martie că a divorţat de politicianul Bogdan Diaconu. Despărţirea „efectivă“ s-a produs încă de anul trecut, când s-a convins că au „idei diametral opuse, ireconciliabile, asupra principalelor valori morale în jurul cărora se coagulează o familie“.

”Am divorţat prin procedură notarială. Despărţiea efectivă s-a produs de la jumătatea anului 2016, atunci când m-am convins că avem idei diametral opuse, ireconciliabile, asupra principalelor valori morale în jurul cărora se coaglează o familie normală, onorabilă. Faptul că n-am introdus încă de atunci actele de divorţ se datorează activităţilor sale politice, în care nu m-am amestecat niciodată, înţelegând că sunt chestiuni care nu mă privesc, chiar dacă eram tot mai în dezacord cu ele. Deşi trăiam separaţi n-am vrut să fiu acuzată, sau doar bănuită, că aş fi contribuit, prin decizia mea, la eşecul său politic. Cu atât mai puţin că aş fi ales divorţul, după ce n-a mai fost deputat”, a scris atunci Maria Olaru, într-un mesaj pe Facebook. 

Bogdan Diaconu şi-a refăcut rapid viaţa sentimentală. Împreună cu Rocsana Marcu, blonda care prezintă "Agenţia VIP" împreună cu Cristi Brancu şi Adriana Bahmuţeanu. Cei doi şi-au expus pentru prima dată relaţia de curând, când au plecat în vacanţă la Stockholm, conform SpyNews. Pe lângă implicarea sa în politică, Bogdan Diaconu lansând în acest an alianţa BINE, alcătuită din Partidul România Unită (PRU), Partidul România Mare (PRM) şi Partidul Noua Dreaptă (PND), acesta s-a implicat şi în fotbal, el ocupând funcţia de preşedinte onorific al grupării AFC Rapid Bucureşti, recent promovată în Liga a IV-a. 

Cum l-a băgar Ion Ţiriac la închisoare pe tatăl celebrei Steffi Graf, care apoi a murit de cancer

diaconu
Domnul Bogdan Diaconu este un vechi suporter al Rapidului, provine dintr-o respectabilă familie de suporteri rapidişti, unchiul său, domnul Marcel Diaconu este membru marcant al Clubului Aristocratic Rapid, este conducător al unei societăţi comerciale, Munplast SA, societate care în trecutul nu prea îndepărtat a susţinut financiar atât echipa de handbal feminin, cât şi echipa de fotbal Comunicat AFC Rapid Bucureşti
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite