Force India consideră că reducerea bugetelor este în avantajul ei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aşa arată noul monopost al echipei Force India
Aşa arată noul monopost al echipei Force India

Echipa de Formula 1 Force India şi-a prezentat astăzi monopostul, cel de-al treilea de când participă la competiţie. Denumit VJM03, bolidul îşi va face apariţia mâine, pe circuitul de la Jerez.

Anul 2009 nu a fost deloc rău pentru Force India, care a reuşit să obţină prima prezenţă în pole-position, precum şi prima clasare pe podium. Ceea ce-l face pe directorul şi proprietarul ei, Vijay Mallya, să se arate optimist. "În 2010 vom obţine mai multe puncte şi prezenţe pe podium. Anul trecut a fost unul excepţional pentru noi. Statisticile vorbesc mai bine decât mine. Avem mijloace să progresăm. Sper într-un sezon şi mai bun", a declarat acesta pe site-ul Force India.

În ediţia Campionatului Mondial care va debuta în martie team-ul asiatic se va bizui pe Adrian Sutil şi Vitantonio Liuzzi. Ultimul consideră că reducerea bugetelor în Formula 1 afectează marile echipe, ceea ce poate fi un avantaj pentru Force India. "Vom lucra în condiţii asemănătoare", a spus italianul.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite