Florin Segărceanu: „În proporţie de 90%, Simona va aduce 2 puncte cu Franţa“ Cine va fi racheta a doua pentru România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Căpitanul nejucător al României, Florin Segărceanu, mizează pe două victorii obţinute de Simona Halep în întâlnirea cu Franţa din semifinalele FedCup.

"Am aşteptat foarte mult să vedem evoluţia fetelor, a contat foarte mult pregătirea acestui meci. Ne gândim la mai multe variante pentru jucătoarea numărul 2 de simplu. Sunt fericit pentru că nu există nicio problemă de sănătate în echipă, chiar dacă au fost mici accidentări, toată lumea este ok, s-a antrenat bine în utlima săptămână şi aşteptăm să ajungem în Franţa, să vedem suprafaţa de acolo. Am văzut deja nişte filmuleţe, probabil că o să fie o zgură mai rapidă, gen Roland Garros şi sper să începem bine programul de acomodare acolo", a spus căpitanul nejucător al României. 

Segărceanu a mai declarat că îşi pune foarte mari speranţe în evoluţia Simona Halep  "Diferenţa ar trebui să fie făcută în favoarea noastră, pentru că o avem pe Simona. Este o diferenţă mare, avem o jucătoare senzaţională, numărul 2 în lume, dar cu o experienţă bogată. În momentul în care ai o jucătoare pe care te bazezi şi ştii că în proporţie de 90 la sută îţi câştigă două meciuri, viaţa este mai uşoară. Dar ne trebuie şi al treilea punct. Eu cred că e un avantaj că jucăm pe zgură, pentru că eu zic că toate jucătoarele, poate mai puţin Monica Niculescu, se descurcă foarte bine pe zgură şi la fel cred că Garcia ar juca mai bine pe suprafaţă rapidă", a declarat Segărceanu, la plecarea în Franţa.

Componenţa echipei României: Simona Halep (2 WTA), Mihaela Buzărnescu (31 WTA), Irina Begu (82 WTA), Monica Niculescu (133 WTA) şi Raluca Olaru (35 WTA la dublu).

Întâlnirea Franţa - România din semifinalele Cupei Federaţiei va avea loc în sâmbătă şi duminică, la Rouen.

Citeşte şi:

Programul complet al meciului cu România, din semifinalele Fed Cup

Buzărnescu, optimistă privind semifinala Fed Cup: "Avem jucătoare foarte bune, foarte experimentate şi suntem în top"

Simona Halep, înaintea plecării în Franţa pentru meciul din Fed Cup: „Nu îmi e teamă de nicio jucătoare“

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite