Fiorii fotbalului de-a lungul a 24 de ani

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Campionatul Mondial 2014
Campionatul Mondial 2014

Campionatul Mondial 1990 m-a prins în braţele mamei probabil. La fel de probabil, tata uitase de mine şi îl urmărea pe Hagi faţă în faţă cu Maradona. Peste ani, mie mi-a rămas doar acea magică melodiei a mondialului italian. Nu ştiu nimic altceva despre, decât o melodie şi multe rezumate.

1994 m-a prins vorbind. România făcea cartierul Podul de Fier să tremure. Ne jucam în faţa blocului şi deodată de la etajul 2 se aude un “Goooooool" cât Copoul de mare. Nu mai ştiu care era meciul, ştiu doar că strigătul acela m-a făcut mândru. 

Era tata. Ieşind pe balcon şi strigând de bucurie. Mai ţin minte zulufii lui Roberto Baggio, chipul americanului Alexi Lalas şi un cuplu de fotbalişti cum nu mai aveam să simpatizez multă vreme:  Romario şi Bebeto. Şi acea sărbătoare braziliană iniţiată de Bebeto, care îşi legăna copilul imaginar după fiecare gol. În betonul Podului de Fier, în faţa unei audienţe formate din cele două blocuri amplasate vizavi, imitam bucuria golului brazilian.

1998 m-a prins plângând. Căci România, entuziasmantă în grupe, pierdea cu Croaţia lui Davor Şuker în optimi. În balconul apartamentului din Nicolina, lung de şapte metri, jucam fotbal cât era ziua de lungă. Meciul acela m-a oprit. Penalty-ul lui Şuker, incapacitatea lui Hagi de a face o fază genială, speranţa în Gică Craioveanu, ce avea să intre pe teren în ultimele cinci minute. Ultime cinci minute pe care le-am trăit în balcon, plângând şi rugându-mă. Da, rugându-mă, căci în momentul acela Gică Craioveanu era zeul care trebuia să facă România să treacă mai departe. 

Nu a fost să fie. Dar din mondialul francez va rămâne bucuria tăcută în miez de noapte în faţa televizorului alb-negru de la ţară, când Dan Petrescu îi dădea mingea în poartă lui David Seaman, faţa descumpănită a lui Alan Shearer, magnificul Adi Ilie, umilitorul de columbieni şi spectacolul trist al unui meci cu Tunisia.

2002 a fost anul în care m-am bucurat ca un copil că Ronaldo a arătat ce fotbalist e, după câţiva ani de suferinţă. Fotbalistul care mă făcuse să iubesc Inter Milano îşi arăta clasa. Dar mai ţin minte şi Coreea de Sud în semifinale, ajutată de arbitri, într-o optime cu Italia, văzută în parcul central din Botoşani. Şi golul în 11 secunde al lui Hakan Şukur.

Amintirile se disipă. Cum altfel, căci a venit adolescenţa ca un tăvălug. Cărţi, internet, facultate. Fotbalul a rămas o pasiune de demult. Din 2006 mai ţin minte capul lui Zidane penetrând pieptul lui Materazzi. Din 2010 nu mai ţin minte nimic, doar sunetul de vuvuzelă.

Ce voi ţine minte din 2014? Astăzi începe Campionatul Mondial. Şi rândurile astea au fost scrise cu un fior de amintire. 

Totul despre Campionatul Mondial puteţi afla pe adevarul.ro la acest link. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite