Finala Ligii Campionilor. Ce au spus cei doi antrenori. Heynckes: „Pentru mine, e ultima şansă să iau acest trofeu”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul Jurgen Klopp a declarat la Londra, că echipa sa, Borussia Dortmund, va disputa finala Ligii Campionilor cu Bayern Munchen "în locul perfect şi contra adversarului perfect".

"Două echipe din aceeaşi ţară reprezintă o finală specială, mai ales când se dispută într-un loc ca Wembley. Dacă asta va fi singura finală din viaţa mea, atunci am jucat-o în locul perfect, contra adversarului perfect. Totuşi, azi aveam trei motociclişti în faţa noastră pentru a veni la stadion, dar nu au pus girofarele şi am intrat într-un ambuteiaj. Dacă vrem să ajungem la ora la care trebuie, atunci să le pună în funcţiune. Dacă există cineva în sală care cunoaşte un poliţist, ar putea să-i spună acest lucru", a spus Klopp.

El consideră că diferenţa în finală va fi făcută de "lucruri mici". "Cele două echipe sunt foarte puternice, de aceea sunt aici. Lucrurile mici vor face diferenţa într-un meci ce va fi urmărit de întreaga lume. Nu suntem favoriţi, dar nu văd de ce nu am resimţi aceeaşi presiune. Aşteptarea este enormă. Avem doar de câştigat maine", a adăugat Klopp.

De cealaltă parte, tehnicianul echipei Bayern Munchen, Jupp Heynckes, a declarat, vineri, că "jucătorii săi sunt pregătiţi şi în formă" pentru finala Ligii Campionilor cu Borussia Dortmund de sâmbătă.

"Am folosit bine ultimele săptămâni. Cei 21 de jucători ai noştri sunt pregătiţi şi în formă. Wembley este o arenă de mare tradiţie. Atmosfera va fi unică. Va fi ultima mea şansă să câştig din nou acest trofeu", a declarat Heynckes.

El consideră că marea diferenţă între el şi tehnicianul Borussiei, Jurgen Klopp, este vârsta şi experienţa: "Dortmund a jucat foarte bine în ultimii ani, şi-a creat propriul tip de joc. Suntem doi antrenori care prestează un fotbal modern şi suntem adepţii jocului colectiv", a declarat Heynckes, care va părăsi Bayern după finala Cupei Germaniei.

FINALA LIGII CAMPIONILOR dintre formaţiile germane Borussia Dortmund şi Bayern Munchen se va disputa, sâmbătă, de la ora 21.45, pe stadionul Wembley din Londra.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite