File de istorie. Dezertor în Al Doilea Război Mondial, erou absolut mai apoi: campionul olimpic care dă numele stadionului din Luxemburg
0
Josy Barthel, unicul campion olimpic al micuţului stat Luxemburg, ar fi împlinit astăzi 93 de ani. Victoria din 1952, de la Jocurile Olimpice de la Helsinki, în cursa de 1.500 m, l-a transformat pe atlet într-un erou al ţării sale, acesta fiind onorat în prezent prin aceea că stadionul pe care naţionala de fotbal a Luxemburgului dispută meciurile oficiale îi poartă numele: „Stade Josy Barthel“, inaugurat în 1931, cu capacitate de 1.925 de locuri.
Pe 24 aprilie 1927, la Mamer, într-o familie modestă, se năştea un băieţel ce avea să devină eroul generaţiilor de puşti din Luxemburg.
Dezertor la 17 ani
La 17 ani, în plin Război Mondial, Josy Barthel primea ordin să se prezinte la o unitate anti-aeriană, scrie Pierre Gricius, care a scris în detaliu povestea sportivului. În septembrie 1944, după doar câteva luni, Barthel dezerta, cu o lună înainte ca statul Luxemburg să fie eliberat de intervenţia trupelor americane.
În aprilie 1945 însă, Josy Barthel primea carnetul de membru al forului de atletism din Luxemburg. Întreaga sa carieră a fost marcată de Al Doilea Război Mondial: participând la întrecerile militare, Barthel se remarcase în cursele de 1.500 m încă din vara lui 1943, după ce câştigase o cursă la Diekrich.
1952: „Când lacrimile scriu istorie“
Nici că se poate găsi o descriere mai sugestivă a succesului lui Josy Barthel (n.r. - Josef în primul carnet de atlet) la Jocurile Olimpice din 1952 decât formula aleasă de jurnalistul Pierre Gricius: „Când lacrimile scriu istorie“.
Josy a sărbătorit câştigarea titlului cu mâinile ridicate spre cer şi ochii în lacrimi. Ulterior, pe podium, la ceremonia de premiere, ochii îi luceau din nou din cauza lacrimilor. Cele două imagini au făcut înconjurul lumii, fiind prima dată când imnul Luxemburgului răsuna într-un stadion olimpic. Michel Théato, născut în Luxemburg, câştigase cursa olimpică de maraton în 1900, însă Comitetul Internaţional Olimpic nu recunoaşte existenţa unei delegaţii a acestei ţări la Paris şi numără medalia de aur în contul Franţei. De aceea, Josy rămâne primul şi unicul campion olimpic pentru care s-a intonat imnul statului Luxemburg. Josy povestea, amuzat, că a visat într-o noapte că a câştigat aurul, dar că orchestra nu a putut intona imnul ţării sale, care nu era pregătit. Evident, nu a fost cazul în realitate.
Marea nemulţumire a Germaniei după victoria cu record olimpic a lui Josy Barthel
Victoria lui Josy Barthel la 1.500 m a fost o surpriză, favoriţii probei fiind un german, Werner Lueg, care tocmai egalase recordul mondial al distanţei la campionatele ţării sale, plus un britanic - Roger Bannister, primul om care avea să oprească cronometrul sub 4 minute pe distanţa de o milă.
Planurile lui Bannister, care se pregătea în paralel şi pentru a deveni neurochirurg, au fost date peste cap la Helsinki de faptul că, în ultimul moment, Federaţia Internaţională de Atletism a introdus semifinale pe această distanţă, ceea ce a însemnat că sportivii au fost nevoiţi să alerge trei curse în trei zile. Atenta pregătire a britanicului a presupus însă doar două curse în trei zile şi asta a contat enorm.
Venit dintr-o ţară mică, fără tradiţie în atletism, Josy Barthel era un competitor uşor de trecut cu vederea, potrivit reputatei antologii „The Complete Book of the Olympics“ - ediţia 2008.
În finală, după trei ture de stadion, germanul Lueg se detaşase în frunte, însă la ultima turnantă, acesta a fost ajuns de doi outsideri veniţi din coada plutonului, Josy Barthel şi americanul Robert McMillan. Ambii l-au depăşit, terminând în această ordine cursa, cu 3:45.1 şi, respectiv, 3:45.2 (timpi stabiliţi ulterior, pentru că la vremea respectivă cronometrarea era rudimentară, iar timpii erau aproximaţi, în acest caz învingătorul şi ocupantul locului doi fiind creditaţi cu acelaşi timp).
Cu cinci metri rămaşi până la finiş, victoria era a mea, aşa cum visasem în secret dintotdeauna. Am ridicat mâinile în aer, am zâmbit şi am trecut linia de finiş. Nu am apreciat pe moment ceea ce reuşisem. Pentru mine, pentru spectatori - a fost o surpriză. M-am aşezat pe o bancă şi nu am putut să îmi stăpânesc bucuria. Am început să plâng. Prietenul meu, Audun Boysen, a venit la mine şi m-a întrebat - Ei bine, Josy, de ce plângi? Eşti bolnav? - Atunci am înţeles. Plângeam, întrucât câştigasem. Josy Barthel, despre finala olimpică din 1952
Victoria lui Barthel a fost o adevărată lovitură şi nu a fost deloc bine primită în Germania. Woldemar Gerschler, un reputat antrenor german care începuse să îi organizeze antrenamentele lui Josy în 1951 - ca urmare a unei înţelegeri politice, a fost acuzat de trădare acasă. Gerschler îl antrenase pe fostul recordman mondial Rudolf Harbig, ucis în timpul războiului, dar îl avea printre protejaţi şi pe Lueg, care a terminat în aceste condiţii pe trei finala olimpică de la Helsinki. Germania a terminat de altfel întrecerea din Finlanda cu 24 de medalii, însă fără aur.
Şase dintre cei 12 finalişti de la Helsinki şi-au îmbunătăţit cel mai bun timp al carierei pe distanţa de 1.500 m, inclusiv Josy, care a stabilit astfel şi un record olimpic ce avea să reziste doar până la următoarea ediţie, de la Melbourne. Josy Barthel declara că a repetat sprintul final de 3.000 înainte de plecarea spre Jocurile Olimpice.
Campion olimpic, chimist, politician şi inovator pentru sportul din Luxemburg
Josy Barthel a rămas o personalitate marcantă a Luxemburgului şi după retragerea din activitatea competiţională, din 1956, după Jocurile Olimpice din Australia. Josy Barthel câştigase din 1946 până în 1956 toate titlurile de campion naţional în Luxemburg la 800 şi 1.500 m. Ca preşedinte al Federaţiei de Atletism a ţării sale, între 1962 şi 1973, a implementat reforme ce au schimbat faţa sportului din Marele Ducat. A făcut apoi un pas înainte, devenind preşedinte al Comitetului Olimpic din Luxemburg între 1973 şi 1977. Ulterior, în 1977, a fost inclus în Guvernul ţării sale.
Între 1947 şi 1951, Josy Barthel a studiat chimia la Strasbourg, iar ulterior a mers la Universitatea Harvard. A fost ecologist şi, ca ministru, a primit atribuţii în protecţia mediului, transport, energie, turism şi comunicare. Şi-a câştigat astfel porecla de „Water-Josy“.
Josy Barthel s-a stins din viaţă pe 7 iulie 1992, la 65 de ani, după o suferinţă prelungită, însă este descris de cronicarii vremii drept un om cu profundă înclinaţie spre cunoaştere şi a-i învăţa pe alţii. El se înscrie pe lista celor mai de succes sportivi ai statului Luxemburg, alături de doi foşti câştigători ai Turului Franţei, la ciclism: Nicolas Frantz (1927 şi 1928) şi Charly Gaul (1958).
Se încarcă comentariile...
