Fiica lui Iosif Rotariu va fi operată la Toronto. Componenţii echipei Steaua ’86 joacă mâine pentru a strânge banii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iosif Rotariu
Iosif Rotariu

Pe 7 mai, clubul Steaua va sărbători 29 de ani de la câştigarea Cupei Campionilor Europeni. Componenţii echipei se vor stânge la Cheile Grădiştei, acolo unde se vor disputa patru partide demonstrative în scopul strângerii de fonduri pentru fiica lui Iosif Rotariu.

Kassandra, fiica lui Iosif Rotariu, suferă de osteomielită, boală care afectează sistemul osos, şi a fost adoptată după ce a fost maltratată de bunica sa. Până în prezent, fetiţa a suferit nu mai puţin de 38 de intervenţii chirurgicale, iar chinul nu s-a terminat.  Fostul mare fotbalist Iosif Rotariu, a dezvălui, pentru Ziarul "ring", că micuţa Kassandra va fi operată din nou, la Toronto, în Canada.

“Am trimis toată documentaţia şi acum aşteptăm răspunsul medicilor canadieni. Nu ştim exact când urmează să plecăm, pentru că în prima fază trebuie să ne mai vedem şi să mai discutăm o dată pe Skype, pentru ca medicii să poată hotărî dacă prima intervenţie chirurgicală va consta în înlocuirea protezei de la picior sau în aplicarea unei noi proteze la mână. Oricum, ne dorim ca această a 39-a operaţie să aibă loc cât mai repede!”, a spus Rotariu pentru Ziarul "ring".

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite