„Fiara“ s-a transformat în „Mieluşel“. 11 echipe, 0 trofee ca antrenor - 20 de trofee ca jucător!

„Fiara“ s-a transformat în „Mieluşel“. 11 echipe, 0 trofee ca antrenor - 20 de trofee ca jucător!

Marius Lăcătuş are 216 meciuri ca antrenor în Liga I la şapte echipe

La 47 de ani, Lăcătuş a ajuns pe banca celor de la Târgu-Mureş, formaţie pe care va trebui să o salveze de la retrogradare. E a 11-a echipă din cariera „Fiarei“, care n-a câştigat nimic ca antrenor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Retras de pe gazon în vara anului 2000, fostul căpitan al Stelei, Marius Lăcătuş, n-a avut un succes prea mare ca tehnician. Paradoxal, cel mai titrat fotbalist din istoria României, cu 21 de trofee cucerite în tricoul roş-albastru, n-a reuşit să câştige nimic din postura de antrenor.

Demis în martie 2011 de pe banca Stelei, „Fiara" a început cu dreptul noul an, reuşind să semneze un contract valabil pe un an şi jumătate cu FCM Târgu-Mureş. El va fi al cincilea tehnician care-i conduce pe ardeleni în acest sezon, după Ioan Ovidiu Sabău (etapele 1-8), Cezar Zamfir (et. 9), Tibor Selymeş (et. 10-12) şi Maurizio Trombetta (et. 13-18).

Pentru Lăcătuş, FCM Târgu-Mureş e cea de-a 11-a echipă din cariera sa de tehnician. „Voi lucra cu jucători experimentaţi, dar şi cu mulţi tineri. Cu siguranţă, valoarea lor ne dă dreptul să afirmăm că această echipă nu va retrograda", a explicat Lăcătuş.

N-a reuşit să-şi găsească echipă în Spania

În vara anului 2010, „Fiara" a luat decizia să se mute definitiv în Spania, pentru a-i oferi şansa fiicei sale, Alexandra, de a urma cursurile unei universităţi din Oviedo. A încercat să-şi găsească o echipă aici, în ligile inferioare, fără a avea însă succes. Astfel, după ce a revenit în ţară şi în sezonul trecut, motivând că nu poate refuza Steaua, Lăcătuş s-a întors din nou în Liga I, sătul fiind probabil de statutul de şomer. La Târgu-Mureş, el va avea un salariu lunar de 15.000 de euro, dar şi o primă de 50.000 de euro dacă reuşeşte să-şi îndeplinească obiectivul.

Finul l-a împiedicat să ia un trofeu

Aflat pe banca Stelei, în 2008, Marius Lăcătuş a fost foarte aproape să câştige primul său trofeu ca antrenor. În penultima rundă, Steaua a cedat însă în „Ştefan cel Mare", scor 1-2, golul victoriei dinamoviste fiind marcat chiar de finul lui Lăcă, Ionel Dănciulescu. Titlul a ajuns atunci în Gruia, fiind câştigat de CFR Cluj. În vara lui 2010, „Fiara" a jucat şi o finală de Cupa României cu FC Vaslui, pierdută însă la penalty-uri în faţa aceleiaşi echipe clujene.


20 DE TROFEE CA JUCĂTOR

Cariera de jucător a lui Marius Lăcătuş este complet diferită de cea de antrenor. Fostul jucător emblematic al Stelei a câştigat 20 de trofee ca jucător, fiind de departe unul dintre cei mai importanţi fotbalişti din istoria fotbalului românesc.

Cariera de jucător
Post: extremă dreapta, atacant
În Divizia A
Debut: 28.02.1982, FCM Braşov - CS Târgovişte 3-0
1981-1983: FCM Braşov 45 5
1983-1990 şi 1993-1999: Steaua 357 98
2000: FC Naţional 12 -
Total: 414 jocuri 103 goluri
A cucerit 10 titluri, 6 cupe, 2 supercupe

În străinătate
1990-91: Fiorentina AC (Italia) 21 3
1991-92: Real Oviedo CF (Spania) 26 4
1992-93: Real Oviedo CF (Spania) 25 3

În echipa naţională
Debut: 07.02.1984, Algeria - România 1-1
Total: 83 jocuri 13 goluri
A jucat la turneele finale ale CM 1990, 1998 şi CE 1996

În cupele europene
Debut: 19.09.1984, Roma - Steaua 1-0
Total: 73 jocuri 17 goluri
A cucerit: o cupă a campionilor, o supercupă a Europei


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările