Fete de aur, băieţi de argint! Două medalii pentru România la Mondialele de canotaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aur la canotaj pentru Ionela-Livia Cozmiuc şi Gianina-Elena Beleagă
Aur la canotaj pentru Ionela-Livia Cozmiuc şi Gianina-Elena Beleagă

În finala feminină a probei de dublu vâsle categorie uşoară (LW2x), Ionela-Livia Cozmiuc şi Gianina-Elena Beleagă s-au clasat pe locul 1.

Româna a cucerit, după prima zi a finalelor, două medalii la Campionatele Mondiale de canotaj, care se dispută la Plodviv, Bulgaria. 

În finala feminină a probei de dublu vâsle categorie uşoară (LW2x), Ionela-Livia Cozmiuc şi Gianina-Elena Beleagă s-au clasat pe locul 1, păstrându-şi titlul mondial cucerit anul trecut la Sarasota-Bradenton, SUA !


Tot azi, echipajul masculin de dublu rame al României, format din Marius-Vasile Cozmiuc şi Ciprian Tudosă, a obţinut medalia de argint. Medalia de aur le-a revenit croaţilor Martin Sinkovic şi Valent Sinkovic. Echipajul din România a fost cronometrat cu timpul 6:16.90, iar croaţii 6:14.96.

Echipajul feminin de patru rame, format din Mădălina Hegheş, Iuliana Buhuş, Mădălina Caşu şi Roxana Parascanu, a ocupat locul 5 în finala B şi a încheiat competiţia pe locul 11. La patru vâsle feminin, Elena Logofătu, Georgiana Vasile, Nicoleta Paşcanu şi Simona Radiş s-au clasat pe locul 4 în finala B şi au încheiat competiţia pe locul 10.

beleaga

Herbalife Nutrion este sponsor al loturilor feminine de canotaj ale României 

Imagine indisponibilă
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite