Femeile maratonului: Li s-a spus că le va cădea uterul, dar au învins o lume misogină! România a fost implicată într-un vot istoric

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Se spunea că interzicerea femeilor să participe la maraton le-ar face bine, pentru că dacă ar fi fost lăsate să alerge picioarele le-ar fi crescut foarte mult în lungime, le-ar fi apărut mustaţă şi păr pe piept şi uterul le-ar fi căzut!

Lumea a fost misogină, poate încă mai este! În unele locuri sigur mai este! Nu a trecut foarte mult timp de când femeile au reuşit să alerge oficial un maraton mare, una dintre ele a făcut istorie participând chiar dacă era interzis, iar primul maraton olimpic pentru fete a avut loc de-abia în 1984! 

Se spunea că interzicerea femeilor să participe la maraton le-ar face bine, pentru că dacă ar fi fost lăsate să alerge picioarele le-ar fi crescut foarte mult în lungime, le-ar fi apărut mustaţă şi păr pe piept şi uterul le-ar fi căzut! Da, acestea erau motivele, năucitoare, pentru care la majoritatea competiţiilor de maraton femeile nu aveau acces. Asta după ce, mulţi ani, nici măcar la curse oficiale mai mari de 1.500 de metri nu avea posibilitatea să participe.

Apariţii, foarte rare, ale unor femei la startul sau finişul unor curse de maraton au avut loc încă din 1896, de când a fost propusă distanţa pentru prima cursă, cea de la prima ediţie a Jocurilor Olimpice. Fata care alerga acest pre-maraton se numea Stamatis Rovithi! La scurt timp, la startul cursei oficiale se prezenta Melpomen, femeia care a crezut că poată să se bată cu băieţii într-o cursă de anduranţă. Nu a fost acceptată, bineînţeles, dar a pornit pe traseu ca un adevărat ”bandit runner” al zilelor noastre. A depăşit câţiva dintre bărbaţi, picaţi ca muştele din cauza efortului, şi a ajuns în aproximativ 4 ore şi jumătate la intrarea în stadion, unde i s-a barat accesul. S-a enervat şi a alergat în jurul arenei! Au trebui să treacă aproape 100 de ani de atunci până la apariţia unui maraton olimpic la care să participe şi femei!

Prima femeie care a şi avut un timp oficial la un maraton a fost Violet Piercy, din Marea Britanie, care a terminat o cursă în 1926 după 3 ore, 40 de minute şi 22 de secunde. Timp care a fost bătut în 1963, asta şi pentru că rar se întâmpla să existe o femeie la start, de Merry Lopper, 3.37.07.

Era perioada în care cel mai mare maraton din lume era fără îndoială cel de la Boston. Cursă interzisă femeilor până în 1972! Asta nu le-a oprit însă să încerce să spargă această ”barieră” tâmpită. În 1966, Roberta Gibb l-a alergat ca un ”bandit runner”, după ce a aşteptat startul stând ascunsă în nişte boscheţi din zonă. Timp, neoficial bineînţeles, 3.21.25. De ce a ales să fugă? Pentru că l-a înscriere, în scrisoarea de respingere i s-a scris că femeile nu sunt capabile să o facă! Oficial, fără să-şi desconspire întreg numele, prima femeie care a terminat Maratonul Boston a fost K.V. Switzer, K de la Katherine, concurentul cu numărul 261. Oficialii cursei din 1967 au realizat că e femeie aproape de final, unul a încercat să o scoată din pluton şi să-i ia numărul, dar a fost protejată de prietenul ei. A fost scânteia care a adus schimbarea regulilor arhaice şi injuste. ”După cursă am fost descalificată, exclusă din federaţie pentru că am alergat alături de bărbaţi, pentru că am alergat mai mult de o milă, limita pentru femei, pentru că am intrat ilegal în cursă, chiar dacă nu este aşa. Bărbaţii care au alergat în jurul meu mă susţineau, femei de pe margine îmi spunea să alerg şi pentru ele, dar au fost şi oameni care strigau că locul meu este la cratiţă”, declara Katherine.

În 1971, Adrienne Beames devenea prima femeie care alerga mai repede de 3 ore un maraton, 2.46.30. În 1973, primul maraton doar pentru fete avea loc pentru prima dată în Germania. Cel mai greu lucru de schimbat au fost însă deciziile organizatorilor Jocurilor Olimpice, CIO ajunsese să se dovedească cea mai învechită şi mai arhaică instituţie sportivă din lume. Era o perioadă în care femeile alergau maximum 1.500 de metri la Jocuri. Cu mult efort, s-a ajuns ca la ediţia de la Los Angeles, din 1984, atât maratonul cât şi proba de 3.000 de metri să fie introduse în programul pentru femei, ultima rămând în calendar doar pentru 3 ediţii.

România a votat în favoarea maratonului olimpic pentru femei

Decizia introducerii acestei probe în programul olimpic a fost luată în 1981 cu ocazia unui comitet executiv al CIO, din care făceau parte 9 membri, din care opt erau prezenţi: URSS, România, Panama, Spania, Japonia, India, Noua Zeelandă şi Belgia. Cine s-a opus? URSS! Cursa a fost spectaculoasă, podiumul fiind alcătuit din americanca Joan Benoit (2.24.52), norvegianca Grete Waitz (2.26.18) şi portugheza Rosa Mota (2.26.57). Joan, acum la 61 de ani, a fost o super alergătoare. Încă mai deţine cel mai rapid timp american la Jocurile Olimpice şi la maratonul Chicago, a avut recordul american pe 42,195 km, iar ”cronometrul” ei de la Boston, a rămas primul timp pentru 28 de ani. România şi-a pus şi ea amprenta asupra maratonului olimpic, după cursa fenomenală făcută de Constantina Diţă, în 2008, la Beijing. A câştigat după 2 ore, 26 de minute şi 44 de secunde. O altă mare fondistă româncă, campionă mondială a probei, a fost şi Lidia Şimon, care are o medalie de argint la Jocurile Olimpice din 2000, de la Sydney, cursă terminată după 2.23.22. Altfel, la cel mai important maraton din România, Maratonul Bucureşti, numărul femeilor apărute la start se măreşte de la an la an, ca de altfel şi al celor care termină cursa, în 2017, 155 de fete au ajuns la finiş în mai puţin de 6 ore, timpul limită al concursului.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite