Felicitări, Nicolae Stanciu şi Ionuţ Nedelcearu! Fără activism şi politică în fotbal!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursă foto: Profimedia
Sursă foto: Profimedia

Dacă aş fi fost în locul fotbaliştilor Nicolae Stanciu şi Ionuţ Nedelcearu, procedam exact la fel, adică logic: Fotbalul, în general sportul, nu trebuie să fie despre activism sau politică.

Regret discriminarea de orice fel, aşa cum cei mai mulţi dintre noi consideră că atât colonizarea, apoi trasarea cel puţin discutabilă a unor graniţe după decolonizare, cât în final, rasismul, sunt condamnabile.

O lume mai educată şi mai conştientă că respectul faţă de celălalt, indiferent de culoarea pielii, este mai valoros ca smaraldul, se cultivă prin şcoală, prin cei şapte ani de acasă, nicidecum pe stadion iar copierea robotizată a unor gesturi în România, fără fond, este doar o formă de ipocrizie. 

Nicolae Stanciu şi Ionuţ Nedelcearu au ales să stea în picioare, aşa cum sportivii care vor participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din acest an, nu vor avea voie să îngenuncheze sau să ridice pumnul în semn de susţinere pentru mişcarea „Black Lives Matter”. Este o decizie a Comitetului Olimpic Internaţional.

Bine că am revenit la normalitate: Fără activism şi politică în fotbal!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite