Federaţia Română de Rugby i-a propus un nou contract lui Lynn Howells

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Federaţia Română de Rugby i-a propus un nou contract selecţionerului Lynn Howells, acesta urmând să decidă dacă rămâne la conducerea "stejarilor" după Cupa Mondială.

"Atât timp cât mă bucur şi văd că pot aduce îmbunătăţiri, voi rămâne. Îmi doresc să dezvolt rugby-ul din România şi să-l las într-o situaţie mai bună ca atunci când am venit", a afirmat Howells, citat de Mediafax. 

El spune că meciurile României şi naţionalele Canadei şi Italiei sunt ca o semifinală şi finală pentru "stejari", deoarece în cazul unor victorii, naţionala îşi va asigura calificarea la Cupa Mondială din Japonia, din 2019. "Vor fi semifinala şi finala noastră. Scopul nostru a fost să jucăm bine contra echipelor mai puternice şi apoi să ne calificăm la Cupa Mondială câştigând aceste ultime două meciuri. Există o mentalitate diferită printre jucători acum", a afirmat Howells, care crede că o calificare automată la CM din 2019 ar avea un impact crucial asupra viitorului sportului din România. 

România va întâlni Canada, la 6 octombrie, la Leicester, iar Italia în 11 octombrie, la Exeter. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite