Federaţia Română de Box a adus doctor din Germania pentru loturile naţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noul medic a primit din partea FR Box o pereche de mănuşi
Noul medic a primit din partea FR Box o pereche de mănuşi

Federaţia Română de Box a ajuns la un acord cu un medic de origine germană, Uwe Furhmann, specialist în chirurgie traumatică şi ortopedie, care se va ocupa de loturile naţionale.

Leonard Doroftei l-a prezentat într-o conferinţă de presă pe medicul german Uwe Furhmann, care se va ocupa de acum încolo de sănătatea pugiliştilor şi pugilistelor din loturile naţionale. „Este un moment important în istoria Federaţiei Române de Box. Soarta boxerilor noştri va fi pe mâini competente. Domnul Furmann va oferi, gratuit, consultaţii periodice sportivilor, dar va face şi intervenţii, atunci când va fi nevoie. Nu vrem să mai stăm cu teamă că la primul sau la al doilea meci spotrivul nostru se loveşte şi totul s-a terminat. Ca să fii profesionist, trebuie să te lupţi cu două mâini. Domnul Fuhrmann este un fan al sportului românesc şi, de aceea, ne oferă o sponsorizare de 5.000 de euro lunar. Iar nouă ne revine datoria de a demonstra că putem să mergem mai departe şi să aducem mulţumire fanilor acestui sport”, a declarat Leonard Doroftei, preşedintele Federaţiei Române de Box.

Doctorul Uwe Furhmann, care a decis să se stabilească în România, şi-a exprimat la rândul său intenţia de a fi de acum înainte la dispoziţia FR Box şi a lui Leonard Doroftei. „Din experienţa mea profesională, anumite accidente netratate pot încheia o carieră sportivă care ar fi fost, altfel, de succes. Consider că este important să sprijinim talentele din sport. Şi astfel ne putem îndeplini sarcinile pe care le avem faţă de societate. Datorită experienţei mele, îi pot ajuta pe sportivii români să ajungă la limita maximă a randamentului lor, dar şi să prevină accidentările”, a declarat Uwe Fuhrmann.

Doctorul Furhmann, care profesează din 1985, a realizat în cariera sa peste 20.000 de operaţii. A fost consilier al ministrului regiunii Thuringia, în domeniul sistemului de sănătate german şi şef al secţiei de chirurgie ortopedică şi traumatologie a Spitalului Crucea Roşie Sommerda. Pentru inventarea unei proteze resorbabile pentru umăr, a primit, în 2009, medalia de argint în cadrul Târgului de Inventică Germană de la Nuremberg, se arată într-un comunicat de presă.
 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite