FCSB, ratări cât pentru un sezon întreg în meciul cu UTA! Gazdele au avut un jucător eliminat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Becali

Într-un meci din etapa a 27-a a Ligii 1 la fotbal, FCSB a învins, în deplasare, UTA Arad, scor 1-0. Gazdele au jucat în inferioritate din minutul 43, după o eliminare pe care au contestat-o vehement.

Începutul partidei a fost echilibrat. Prima ocazie a aparţinut oaspeţilor şi a venit abia în minutul 34, şut Tănase pe lângă poartă. Moruţan a deschis scorul în minutul 40, iar peste alte 3 minute gazdele au rămas în inferioritate numerică, după eliminarea lui Damian Isak pentru al doilea cartonaş galben. A fost momentul în care echilibrul jocului s-a rupt definitv.  Repriza secundă s-a jucat aproape în totatlitate la poarta gazdelor, însă bucureştenii au irosit o puzderie de oportunităţi de a dubla avantajul. Mai mult, în al doilea minut al prelungirilor, UTA a fost la un pas de egalare, dar Vlad a reuşit să respingă lovitura de cap a lui Miculescu.

UTA Arad: Balauru – Peteleu (Tomozei ’65), Erico, F. Ilie, Shliakov – Antal (Albu ’46), Isac, Vorobjovas (Voinea ’86), D. Rusu (Miculescu ’65) – Roger – Hora (Petre ’69). Antrenor: Laszlo Balint

FCSB: Vlad – Creţu, I. Cristea, Miron, Radunovic – Vînă (Istrate ’46), Ov. Popescu, Olaru – Moruţan, Fl. Tănase, Coman. Antrenor: Anton Petrea

FOTBAL - PROGRAM ŞI CLASAMENT LIGA 1

Etapa a 27-a

Vineri

Gaz Metan - Univ. Craiova 0-2

Sâmbătă

Clinceni - Voluntari 0-1

Hermannstadt - Viitorul 0-0

UTA - FCSB 0-1

Duminică

Chindia - Astra ora18.00

CFR Cluj - Poli Iaşi ora 20.30

Luni

Botoşani - Sepsi ora 17.30

Dinamo - FC Argeş ora 20.30

Clasament

1. FCSB 27 19 3 5 53-21 60

2. CFR Cluj 26 17 6 3 37-12 57

3. Univ. Craiova 27 15 8 4 31-14 53

4. Sepsi 26 9 13 4 39-26 40

5. Botoşani 26 10 7 9 35-32 37

6. Clinceni 27 8 13 6 24-23 37

7. Chindia 26 9 8 9 22-22 35

8. FC Argeş 26 8 9 9 26-34 33

9. UTA 27 8 9 10 24-34 33

10. Astra 26 8 8 10 36-38 32

11. Viitorul 26 6 12 8 35-32 30

12. Voluntari 27 7 7 13 30-38 28

13. Gaz Metan 27 8 4 15 30-40 28

14. Dinamo 26 7 6 13 24-34 27

15. Hermannstadt 27 4 11 12 24-37 23

16. Poli Iaşi 25 4 4 17 24-57 16

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite