Fanii rapidişti şi-au vândut amintirile pentru a strânge bani pentru club

Ceea ce se întâmplă astăzi la Rapid este extraordinar! E greu de spus ce a generat asta, dar pur şi simplu se întâmplă - oameni simpli s-au unit pentru a salva clubul. O campanie desfăşurată pe reţelele sociale (canalele tv şi site-urile de sport i-au acordat o prea mică atenţie, probabil neînţelegând ce se petrece) a dus la rezultate incredibile.

În doar cinci zile bancare, rapidiştii reuşiseră să adune aproape 20.000 de euro, din donaţii directe în contul clubului şi prin scoaterea la licitaţie a diferitelor obiecte legate de Rapid.  În ritmul acesta, clubul ar putea să-şi asigure prezenţa în prima ligă numai prin contribuţia suporterilor!

Să ne spună acum domnul Duru cum rămâne cu estimarea dumnealui privind nesiguranţa veniturilor. Sunt oare mai siguri banii publici, drenaţi de primării şi consilii judeţene în conturile cluburilor?  Va mai fi oare la fel după primul control al Curţii de Conturi sau după descinderea reprezentanţilor altor instituţii ale statului? Era mai sigură investiţia arestatului Adamescu la Oţelul Galaţi? Era mai sigur proiectul lui Bucşaru de la Urziceni? Apropos, cine-şi mai aminteşte şi cui îi mai pasă că echipa de la Urziceni a câştigat cândva campionatul şi a avut un parcurs onorabil în Liga Campionilor?

Dar adevărata poveste se se află dincolo de banii daţi de suporteri. Este povestea fiecărui rapidist care şi-a smuls un bănuţ din bugetul său lunar pentru a-şi ajuta clubul iubit. Şi aici se cuvine să amintesc un singur nume: Paul Onoiu. Nu, nu e nici VIP, nici mare afacerist al tranziţiei. Este un un om care a avut o idee de zile mari: i-a invitat pe rapidişti să-şi vândă amintirile, într-un şir de licitaţii online, iar banii obţinuţi au fost donaţi Rapidului.

S-au scos la mezat ba un fular, ba o minge sau un tricou cu autografele favoriţilor, ba un bilet păstrat ca amintire de la un meci istoric. Pare simplu. Dar numai cine nu a intrat pe un stadion ( nu ca să-şi facă selfie pe Arena Naţională, ci trup şi suflet pentru două culori) nu ştie ce înseamnă să renunţi  la fularul pe care l-ai strâns în pumni în cele mai grele momente ale meciului. E ca şi cum ai rupe ceva din tine.

Ei bine, numai Paul Onoiu, prin campania sa, a contribuit cu peste 15 la sută la suma totală adunată în aceste zile. Câţiva foşti şi actuali jucători de la rivala Dinamo şi-au scos şi ei la licitaţie câteva obiecte, într-un gest impresionant.

Desigur, Rapid nu este doar clubul celor mulţi şi săraci. În anii din urmă, mulţi dintre aceia puţini, dar bogaţi, s-au înghesuit la tribuna VIP, şi-au atârnat de gât fulare vişinii şi s-au iţit în dreptul camerelor tv, ca să se vadă că sunt cu poporul.

Unde sunt ei astăzi?
Păi, cam acolo unde sunt şi banii datoraţi Rapidului de Astra, clubul  deţinut de cel mai bogat om din România. Unde sunt liderii politici care au promis că nu vor lăsa Rapidul să moară, cu aceleaşi fulare atârnate de gât, la aniversarea de 90 de ani?

Poate cei de la putere şi-au făcut calcule că vor lua mai multe voturi cu transferul la Piteşti al echipei de la Clinceni , după împingerea ei în prima ligă, prin decizii luate în birourile FRF  -  superfinanţata echipă de la Clinceni, pe care ”desculţii” de la Rapid, neplătiţi cu lunile,  au bătut-o pe unde au prins-o şi care a încheiat Liga a II-a pe un meritoriu loc patru.

Dar iată că şi fără obişnuiţii tribunei VIP, fără politicienii momentului şi fără îmbogăţiţii tranziţiei, rapidiştii au reuşit ceea ce părea imposibil. Ei au strâns banii necesari depunerii contestaţiei la TAS pentru promovarea în prima ligă – drept obţinut pe teren, acolo unde Rapidul a stat mereu în picioare. Indiferent de şansele de a câştiga procesul, prezenţa acolo este o chestiune de demnitate.

Multe jigniri li s-au aruncat în spate rapidiştilor în ultimii ani - drept e că uneori ei pot fi de un subiectivism insuportabil, exagerează, sunt suciţi, cusurgii, răi de gură. Dar ataşamentul lor faţă de club e necondiţionat – ei nu cer nimic, nici titluri,  nici cupe. Ei sunt acolo, iar asta e viaţa lor. Am mai spus-o şi o repet: în timp ce alţii bifează statistici, Rapid scrie poveşti.

Şi iată-i acum pe rapidişti, ca întotdeauna, uniţi împotriva sistemului – cu echipe finanţate din bani publici, cu interesele propagandistice ale baronilor locali, cu clasamente răsturnate în birourile Federaţiei. „Ceauşescu şi Partidul au băgat în B Rapidul”, se striga, în vara lui 1989, pe stadionul din Regie, la o semifinală de Cupă cu Steaua, pierdută eroic, cu 2-3, de un Rapid deja retrogradat. Propuneţi dumneavoastră scandarea valabilă azi!

Este clar, pe termen lung, Rapid nu poate trăi din donaţii. Dar aceasta este doar o primă etapă. Acţiunile au fost preluate de un grup restrâns de suporteri – procedurile legale se vor încheia în câteva zile. Va începe apoi pregătirea ofertei publice. Rapid va fi al suporterilor organizaţi şi cotizanţi – un club cu finanţare transparentă, cu grijă pentru creşterea juniorilor şi educarea tinerilor din tribune. Şi un club deschis parteneriatelor cu mediul de afaceri, în baza acestor principii. Până atunci însă, Rapidul are în continuare nevoie de aceste donaţii. Revoluţia pe care Rapid o începe în fotbalul românesc trebuie finanţată, cu câte puţin de la mulţi.

Să ne fie clar: epoca „investitorului strategic”, cu rădăcini în Partidul Comunist şi în Securitate, s-a terminat. Rapid începe un proiect unic deocamdată în fotbalul românesc, dar care arată direcţia bună.

Scriam cândva în această pagină că Rapid înseamnă puterea celor fără de putere. Şi iată-i pe cei fără de putere dând o pildă întregii societăţi: că uniţi, cei aparent insignifianţi pot schimba lucruri ce păreau date pe vecie.

Nu pot însă încheia fără câteva cuvinte pentru cei din iarbă. Nu ştiu câţi dintre ei au în faţă cariere fulminante în fotbal, dar  deja au intrat în istoria fascinantă a acestui club. Ei au reuşit o promovare de senzaţie, în condiţii grele, neplătiţi şi luptând cu echipe finanţate din bani publici. Ei au reuşit acolo unde nimeni nu le dădea vreo şansă. Uneori se întâmplă ca fotbalul jucat din inimă să fie mai puternic decât toţi banii din lume. De asta fotbalul e frumos.

Pentru istoria Rapidului, acest sezon a fost ca bătălia de la Mărăşeşti. Atunci când ţara era îngenuncheată şi aproape ştearsă de pe hartă, ţăranul român, în cămaşă şi izmene, s-a bătut corp la corp cu maşina de război germană şi a întors în mod miraculos soarta istoriei.

De aici, viitorul se poate scrie. O revoluţie tocmai începe.