Fanii anti-Mircea Sandu, bătuţi şi scoşi de pe stadion!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România a învins Belgia cu 2-1 în ultimul meci al anului. Tricolorii au câştigat în faţa unei audienţe mici, redusă şi mai mult după intervenţia în forţă a “gorilelor” de la BGS

Ultimul meci al naţionalei din 2012, amicalul cu Belgia, a fost prilej de experimente pentru Piţurcă, altfel un selecţioner destul de “fixist” când vine vorba de opţiunile sale. Debutantul Dan Nistor, de la Pandurii, a fost introdus din primul minut, Găman şi Gardoş au format în premieră perechea de fundaşi centrali, iar Chiricheş s-a mutat pe dreapta. O formulă care părea destul de subţire în faţa unor jucători belgieni plasaţi într-o generaţie de top. Iar improvizaţiile din defensivă au cedat de două ori în prima parte: a fost mai întâi un şut în bară al lui Mertens (minutul 17), după care Benteke a strecurat mingea printre picioarele lui Găman şi Gardoş pentru 1-0.

Tricolorii nu şi-au asumat poziţia de victime sigure, egalând destul de repede situaţia: folosit ca mijlocaş dreapta, Maxim şi-a făcut o minge în interior, pe şut, şi a tras plasat din afara careului, exact în plasa laterală: 1-1.

În repriza a doua, Piţurcă a schimbat liniile ca la hochei. Au intrat Goian, Lazăr, Bourceanu, Tănase, Torje, Stancu, iar România a fost mai vioaie în atac. Intrat în locul lui Maxim, Torje a fost “argint viu” pe partea dreaptă, iar una din multele sale centrări l-a lovit în mână pe Verthongen. Penalty pentru România, 2-1 pentru românia, gol Torje!

“Aţi uitat să arestaţi pe cineva”

@ Oamenii de ordine au făcut iar exces de zel. Fanii aflaţi la peluza dinspre Pantelimon au aprins câteva torţe şi au afişat un banner, dedicat lui Mircea Sandu, cu trimtere la Dosarul Transferurilor. “Pe toţi naşii i-aţi arestat, doar pe unul l-aţi uitat”, a fost mesajul care i-a făcut pe reprezentanţii firmei de pază să intervină în forţă. Aceştia i-au luat la bătaie pe fani, apoi i-au evacuat din stadion, chiar dacă unii dintre ei stăteau pur şi simplu în acea zonă a arenei.

@ Selecţionerul Victor Piţurcă a început jocul cu Belgia cu o formulă inedită, în primul unsprezece regăsindu-se un singur fotbalist care evoluează în străinătate, Ciprian Marica. De altfel, atacantul lui Schalke 04 a fost şi căpitanul “tricolorilor” în lipsa “tradiţionalilor” Mutu şi Raţ – neconvocaţi pentru acest joc. Piţi a trimis în teren din primul minut şase jucători ai Stelei şi doi de la revelaţia Ligii I, Pandurii.

@ Înfrângerea cu Olanda a tăiat elanul microbişilor români, care nu s-au înghesuit deloc să vadă “pe viu” meciul de pe Arena Naţională. Deşi cel mai ieftin bilet la amicalul cu Belgia a costat 20 ron, în tribune n-au fost decât în jur de 6000 de spectactori.

2-1

România: Tătăruşanu – Chiricheş (Luchin 61), Găman (Goian 46), Gardoş, Latovlevici (Şt. Radu 69) – Pintilii (Bourceanu 46), Nistor (C. Lazăr 46) – Maxim (Torje 46), Grozav (B. Stancu 46), Chipciu (Tănase 46) – Marica. Antrenor: Victor Piţurcă

Belgia: Mignolet - Gillet, Van Buyten, Kompany, Verthongen - Witsel, de Bruyne – Defour (Vossen 46), Fellaini, Mertens (Mboyo 61) – Benteke (Lukaku 58). Antrenor: Marc Wilmots

Goluri: Maxim 32, Torje 66 (pen) / Benteke 23

Stadion Arena Naţională: 6.000

Arbitru:Mauro Bergonzo (Italia)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite