Fabuloasa poveste a lui Emerich Vogl, zis „Ciogli-Baci“, fotbalistul care a jucat la Campionatul Mondial din 1930 încălţat cu două ghete pentru acelaşi picior!

„Adevărul“ îţi prezintă povestea numelor mari din fotbalul nostru. Azi, Emerich Vogl, primul român care a participat la Campionatul Mondial şi ca jucător, şi ca oficial federal.

Atras de sportul cu balonul rotund, care trăia atunci ultimii ani ai amatorismului, Emerich Vogl şi-a încercat norocul, bătând la poarta clubului Chinezul Timişoara unde, mai apoi, avea să trăiască perioada cea mai fastă a carierei sale sportive. Acceptat la juniori, graţie calităţilor sale fizice, bănăţeanul a fost promovat după un singur an, în 1922, în prima echipă, cu care avea să câştige cinci titluri de campion până în 1927.

Şirul victoriilor pe care Vogl le-a obţinut alături de valoroşii săi colegi de la Chinezul s-a încheiat în 1928, când formaţia timişoreană, confruntată şi cu o criză financiară, a fost eliminată din sferturile de finală ale campionatului de Şoimii Sibiu după o dublă manşă (2-2 şi 3-4). Eşecul a fost favorizat şi de o strategie greşită a conducerii de atunci a clubului bănăţean. Prea siguri de victorie, cei de la Chinezul au folosit rezervele în aceste meciuri oficiale, în timp ce titularii au disputat un meci amical, la Timişoara, cu WAC Viena. Pierderea titlului de campioană a avut urmări nefaste, antrenorii şi mai mulţi jucători valoroşi părăsind gruparea de pe Bega. Având ca variantă de rezervă Ripensia (înfiinţată în octombrie 1928), Vogl a decis să ia drumul Bucureştiului, alături de Ladislau Raffinsky. Cunoscuţi pentru valoarea lor, cei doi şi-au găsit repede echipă: Juventus, învinsa Chinezului în finala din 1926 (scor 3-0).

Alegerea s-a dovedit inspirată. Aflat la primul campionat cu alb-negrii, Vogl a devenit din nou campion al României (era al şaselea trofeu). Acest nou titlu, obţinut fără emoţii, avea să-l propulseze pe cel poreclit „Ciogli-Baci" în lotul cu care România urma să participe la prima ediţie a Campionatului Mondial, din Uruguay. Vogl debutase la naţională în 1924, la meciul pierdut (1-4) în Cehos­lovacia, iar de atunci evoluase de încă 13 ori pentru tricolori. Cunoscut ca un fotbalist cu o tehnică deosebită, dar şi ca un bun tactician, timişoreanul izbutise şi un gol în acest răstimp, într-un meci în care România umilise Grecia (8-1). Cu toate acestea, plecarea sa şi a lui Raffinsky în Uruguay a fost pusă în pericol de refuzul companiei Astra Română, unde lucrau ca funcţionari, de a le da concediu fără plată. Ameninţaţi că vor fi daţi afară, ei au găsit înţelegere abia în momentul în care Federaţia Română de Fotbal a trimis o scrisoare cu lotul de jucători, iar aceasta purta semnătura regală. Vogl a putut să se îmbarce pe „Conte Verde", cu care s-a călătorit la Montevideo, iar apoi să participe la Mondialul din 1930. Şi a repetat experienţa după patru ani, când turneul final s-a desfăşurat în Italia. Atunci, contra Cehoslovaciei (1-2), a disputat şi ultimul lui meci la naţională. După ce şi-a încheiat cariera de jucător (1940), Emerich Vogl a decis să se facă antrenor, chiar la Juventus. Fără să mai cunoască succesul de pe vremea în care era jucător, „Ciogli-Baci" a activat, timp de 15 ani, ca antrenor federal în cadrul FRF, conducând în câteva rânduri şi naţionala. Evidenţiat ca un tip serios şi corect, preocupat să se documenteze în permanenţă, atât cât era posibil în acele vremuri, Vogl a contribuit la promovarea în lot a unor fotbalişti valoroşi - a fost cel care l-a titularizat pe Ion Voinescu, de pildă. În 1963, a trecut consilier tehnic la Rapid, unde a reuşit să mobilizeze o echipă cunoscută ca fiind boemă. Pe giuleşteni i-a condus spre primul lor titlu de campioni ai României (1967).

După acel succes, Vogl, care era cunoscut drept un tip ce vorbea puţin, ar fi spus: „Am spulberat un mit! Jucătorii noştri au trecut de faza talentelor care încântă. Putem, în sfârşit, să contăm pe ei". Această ultimă reuşită l-a readus pe „Ciogli-Baci" la echipa naţională, unde, tot în calitate de sfătuitor tehnic, a trăit satisfacţia de a fi prezent din nou la un turneu final al Campionatului Mondial (1970). De altfel, Vogl a fost primul român care a ajuns la un turneu final atât ca fotbalist, cât şi ca membru al staff-ului tehnic. Pe vremea în care juca fotbal, ca junior, la Juventus, înainte de a se dedica rugby-ului, crainicul radio Anton Groman s-a plâns de faptul că ghetele pe care le primea erau rupte. Magazionerul clubului i-a replicat: „Nu te mai văita atât. «Ciogli-Baci» a jucat la Campionatul Mondial cu două ghete pe acelaşi picior!".