„Fabricile de medalii“ primesc bani mai puţini!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bugetul alocat sportului, în 2011, este mai mic cu circa 18 milioane de lei faţă de anul trecut. Afectate sunt atât federaţiile care vizează participarea la JO de la Londra, cât şi cele mici. Dincolo de banii puţini, împărţirea acestora a declanşat alte nemulţumiri. S-a ajuns chiar la situaţii comice, ca Federaţia de Bridge să primească bani pentru teste antidoping!

Recesiunea economică îi obligă şi pe sportivii români să strângă cureaua, bugetul alocat federaţiilor pentru anul în curs fiind mai mic cu circa 18 milioane de lei faţă de cel din 2010. Situaţia nu ar fi gravă dacă această diminuare nu s-ar produce cu circa 19 luni înainte de Jocurile Olimpice de vară de la Londra. Şi dacă nu i-ar afecta şi pe sportivii care, în 2011, vor participa la întrecerile care asigură prezenţa la cea mai importantă competiţie sportivă din câte se organizează la ora actuală.

Decizia Guvernului de a „ciunti" şi bugetul sportului nu miră pe nimeni în contextul în care, în ultimul timp, tot mai multe domenii de activitate, dar şi categorii sociale s-au confruntat cu aceeaşi problemă. Ea contrazice însă promisiunea făcută de ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel Funeriu, la „Gala Bărcilor de Aur" organizată de FR de Canotaj.

Atunci, cel care îi are în subordine şi pe sportivi declara că li se va asigura un buget identic cu cel din 2010. „Nu am vrut să profit de pe urma imaginii sportului. Aşa că am ales să am o atitudine rezervată. În 2011, federaţiile sportive vor primi 73 de milioane de lei", declara demnitarul luna trecută. Afirmaţia lui a fost contrazisă recent, când bugetul alocat sportului a fost de 55,369
milioane...

Participarea la Olimpiadă, în pericol

Constantina Diţă Foto: AFP



Într-un mod paradoxal, dar parcă atât de tradiţional, cele mai afectate federaţii sunt cele considerate adevărate „fabrici de medalii" în sportul românesc. Gimnastica, canotajul, atletismul, handbalul, scrima sau judo-ul au primit bugete reduse drastic faţă de anul trecut, tocmai în anul în care trebuie să-şi pregătească sportivii pentru Jocurile Olimpice de la Londra din 2012.

„Sincer să vă spun nici nu ştiu de unde să încep. Dacă nu dau bani pentru pregătire, trimitem degeaba sportivii la competiţii. Dacă dau mai mulţi bani pentru pregătire şi participă la mai puţine competiţii, nu vom şti care ne este valoarea", a declarat neputincioasă fosta mare campioană Elisabeta Lipă, preşedintele Federaţiei Române de Canotaj.

"Anul asta nici nu poate fi vorba să ratăm vreun concurs, pentru că trebuie să punctăm în clasamentul mondial. Altfel ne uităm de acasă la Olimpiadă", a mai spus Lipă. Federaţia pe care o conduce a primit 4.110.767 de lei, cu aproape 40 la sută mai puţin ca anul trecut.

Situaţia cea mai dramatică este la altetism, care a primit puţin peste jumătate din suma de anul trecut. „Nu mă aşteptam să se întâmple asta chiar în anul preolimpic, când sportivii trebuie să participe la cât mai multe concursuri. Nu-i mai pasă nimănui de sport din păcate", a concluzionat şi Sorin Matei, preşedintele Federaţiei Române de Atletism.

Împărţirea haotică a bugetelor ridică multe semne de întrebare, iar mulţi preşedinţi de federaţii importante s-au declarat nemulţumiţi. Scrima, una dintre puţinele discipline care au obţinut performanţe extraordinare anul trecut, culminând cu titlul european câştigat de echipa feminină de spadă, a primit cu 20 la sută mai puţini bani ca anul trecut.

„Noi nu avem imaginea pe care o au alte sporturi, pentru a putea strânge fonduri şi nici sportivi bine plătiţi. Va fi foarte greu să ne descurcăm cu ce am primit, mai ales că o mare parte dintre cheltuieli se duc pe utilităţi", a spus Ana Pascu, preşedintele Federaţiei de Scrimă.

Cheltuielile cu personalul, reduse

image

Alina Dumitru Foto: Epa



O situaţie specială au federaţiile din sporturile cu impact mai mic, acestea primind sume care le asigură supravieţuirea în aceste vremuri tulburi. Chestionaţi în legătură cu bugetele alocate, majoritatea reprezentanţilor acestora au răspuns că înţeleg că România se confruntă cu probleme financiare. Secretarul general al Federaţiei Aeronautice Române, Ilie Mihai şi-a stabilit deja strategia:

„Cu banii primiţi (n.r. - 70.000 de lei), vom încerca să asigurăm participarea sportivilor de valoare la competiţiile internaţionale. Noi, oricum, am ţinut cont întotdeauna şi de distanţa faţă de ţările unde au loc întreceri, iar dacă era prea îndepărtată de noi nu ne înscriam. Cum în 2010 am câştigat două medalii la Mondialele de paraşutism, dintre care una de aur, anul acesta vom participa la Europene, în aceeaşi disciplină. Avem sportivi valoroşi şi la acrobaţie aeriană, însă ne lipsesc avioanele... În aceste condiţii, cheltuielile cu personalul le-am redus la minimum".

Aceeaşi situaţie este şi la Federaţia Română de Aikido, care, cu un buget de 35.000 de lei, din care 5.000 sunt pentru controalele antidoping, iar 10.000 pentru materiale de concurs şi echipament, este cenuşăreasa sportului de la noi...

„Este la fel de puţin ca anul trecut şi la jumătate comparativ cu 2009. Perioada este grea. Aceşti bani nu ne ajung. Încercăm să ne cârpim prin sponsorizări. Personalul federaţiei nu este plătit. Toată lumea lucrează în regim de voluntariat. Vom trimite un lot de şase sportivi la Campionatul European, iar toţi au şanse la medalii", ne-a declarat secretarul general Dan Ionescu. 

"Din luna iulie, unele federaţii, cele care vor avea sportivi la Jocurile Olimpice de la Londra, vor primi încă zece la sută din buget. "
Doina Melinte
preşedinte ANST

Taxele de înscriere, sursă de venituri

image

 Sandra Izbaşa  Foto: Epa



Majoritatea federaţiilor au ca sursă proprie de venituri taxele de afiliere şi de înscriere pe care le încaseară de la cluburi, respectiv sportivi. Cum a primit un buget de 65.000 de lei, FR de Bridge îşi mai acoperă cheltuielile în acest fel.

Alte federaţii mai închiriază bazele sportive pe care le administrează pentru organizarea unor concerte - în această situaţie au fost FR de Atletism şi FR de Rugby, ale căror stadioane au găzduit spectacole, în timpul verii.

O altă sursă de finanţare o reprezintă articolele sport de promovare - tricouri, şepci, genţi cu logo-ul loturilor naţionale -, însă la noi câştigurile rezultate sunt foarte mici comparativ cu ceea ce se obţine în Europa de Vest sau în SUA.  

Oina, sportul oropsit

image



Menţionată pentru prima oară documentar în 1264, pe vremea lui Vlaicu Vodă, oina este socotită sport naţional în România. Deocamdată, doar pe hârtie, fiindcă ea nu este practicată în şcoli, cum ar fi normal, iar numărul cluburilor afiliate la federaţie (FRO) este de numai 26 - există asociaţii judeţene doar în Constanţa, Vaslui şi Maramureş... Deloc întâmplător, aşadar, că bugetul alocat pentru 2011 este de numai 80.000 de lei din partea statului.

Preşedintele FRO, Nicolae Dobre, înţelege situaţia, ea fiind cam aceeaşi şi în anii trecuţi. „Nu avem ce face. Ne vom descurca aşa cum putem, în special datorită unor proiecte extrabugetare. Oricum, în ultimii ani ne-am bucurat de un sprijin mai mare din partea oficialităţilor.

Şi Octavian Bellu, cât a condus sportul, şi Doina Melinte, actualul preşedinte ANST, au înţeles că oina nu trebuie să dispară. De asemenea, colaborăm foarte bine cu Octavian Morariu, şeful COSR", a declarat şeful FRO pentru „Adevărul". Iar cifrele o confirmă, oina urmând a primi anul acesta, din veniturile proprii ale ANST, 60.000 de lei pentru materiale şi echipament sportiv. 

Federaţia Română de Oină încearcă să popularizeze sportul pe care îl administrează prin proiecte extrabugetare. „Am găsit sprijin la Constanţa din partea autorităţilor locale. Din acest motiv am şi mutat sediul federaţiei acolo. Ne bazăm pe ajutorul unor oameni care au practicat oina şi care acum au o poziţie socială bună", a completat Nicolae Dobre.

"Federaţia are trei angajaţi, cu jumătate de normă. Iar salariul lor este până în patru sute de lei."
Nicolae Dobre
preşedinte FRO

Control antidoping la... bridge

Printre federaţiile care au fost serios atinse de reducerea bugetară se numără cea de culturism şi fitness, căreia ministerul i-a alocat doar 50.000 de lei. Paradoxal, suma rezervată pentru controalele antidoping ce îi vizează pe sportivii români din această disciplină, anul acesta, este mai mare cu 10.000 de lei!

„Ne vom descurca greu cu aceşti bani, însă ne-am obişnuit să primim tot mai puţin de la an la an. În 2008, federaţiei noastre i-a fost alocată suma de 110.000, anul trecut au fost 80.000, iar acum 50. Am redus şi salariile angajaţilor din acest motiv. Din suma totală primită, 24.000 va reprezenta cheltuielile cu personalul, iar 26.000 îi vom îndrepta către competiţii şi pregătirea sportivilor", ne-a declarat Tiberiu Apostol, secretarul general al FR de Culturism şi Fitness (FRCF).

Cum în 2010 s-au obţinut opt medalii la competiţiile majore, dintre care două au fost de aur, la Campionatele Mondiale, reprezentantul federaţiei crede că reducerea bugetului a fost cauzată de faptul că unii sportivi au fost depistaţi pozitiv. „Cred însă că trebuia să se ţină cont de faptul că niciun component al loturilor naţionale nu a fost în această situaţie", a comentat şeful executiv al FRCF.

Turul româniei, atent monitorizat

Cei mai mulţi bani alocaţi controalelor antidoping, bani proveniţi din veniturile proprii ale Autorităţii Naţionale pentru Tineret şi Sport, sunt trecuţi în dreptul ciclismului, sport în care, pe plan internaţional, există o tentaţie de a se folosi substanţe interzise. Cele mai multe controale vor fi efectuate în Turul României - şi în 2010, din caravană a făcut parte şi un laborator antidoping mobil. Interesant este că pe lista sporturilor unde se vor efectua teste antidoping apare, cu 5.000 de lei, şi bridge-ul...

Sumele alocate pentru controlul antidoping

-130.000 lei - ciclism şi triatlon
-90.000 lei - rugby
-70.000 lei - baschet
-60.000 lei - canotaj
-60.000 lei - culturism şi fitness
-60.000 lei - haltere
-60.000 lei - lupte
-50.000 lei - gimnastică
-50.000 lei - handbal
-50.000 lei - judo
-50.000 lei - kaiac-canoe
-50.000 lei - scrimă
-50.000 lei - volei

image
image
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite