EXCLUSIV Lovitură pentru Petrolul: Cosmin Contra este pe punctul de a prelua o echipă din prima ligă spaniolă!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cosmin Contra a câştigat Cupa României cu Petrolul în sezonul trecut FOTO Rpressport.ro
Cosmin Contra a câştigat Cupa României cu Petrolul în sezonul trecut FOTO Rpressport.ro

Antrenorul Petrolului Ploieşti, Cosmin Contra, este foarte aproape de "un transfer" la formaţia spaniolă Getafe, pentru care a jucat aproape 5 sezoane.

Getafe trece printr-o perioadă neagră în La Liga, ultima victorie datând din noiembrie, când formaţia de la perfieria Madridului a trecut cu 1-0 de Levante. De atunci, au urmat şapte meciuri în campionat la capătul cărora echipa alb-albastră a strâns doar două puncte.

În aceste condiţii, antrenorului Luis Garcia i s-a transmis că partida cu Osasuna de duminică, din campionat, este decisivă pentru el. Dacă nu învinge la Pamplona, tehnicianul va fi demis, iar cel ales de preşedintele Angel Torres pentru a-l înlocui este românul Cosmin Contra! 

"Guriţă" a rămas în relaţii bune cu şefii lui Getafe, după cei 4 ani şi jumătate petrecuţi la clubul spaniol, iar parcursul lui Contra ca antrenor nu a trecut neobservat. Tehnicianul Petrolului a discutat deja cu patronul Dan Capră, care i-a promis că nu-i va pune beţe-n roate, în cazul în care Getafe îl cheamă! 

Getafe ocupă în acest moment locul 12, la 5 puncte de poziţia care duce în liga secundă. 

La spanioli evoluează şi atacantul român Ciprian Marica, care a marcat de două ori în campionat şi o dată în Cupă pentru formaţia madrilenă.

Cosmin Contra ar fi primul antrenor român la o echipă din prima ligă spaniolă! Ca jucător al lui Getafe, el a îmbrăcat tricoul albastru de 84 de ori şi a marcat de trei ori în campionat.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite