EXCLUSIV Interviu cu românul care nu oboseşte niciodată: „Mi-a trecut viaţa prin faţa ochilor în 2015!“

Austriecii îi spun lui Toma Coconea „The running machine“. Explicaţia e simplă: braşoveanul face, aproape zilnic, câte un ultramaraton montan!

„Weekend Adevărul“: Ce te determină să revii, o dată la doi ani, la o asemenea cursă teribilă?

Toma Coconea: Acesta e un mod de viaţă pentru mine. Vreau să particip şi la ediţia a 10-a, de peste doi ani. De aceea, nici nu termin bine cursa de acum şi trebuie să încep pregătirea pentru Red Bull X Alps 2021.

Ce înseamnă antrenamentul necesar pentru o astfel de cursă?

În timpul iernii fac schi de ture şi mă antrenez pentru volum. Apoi, în primavară, fac zboruri de orientare în Carpaţii noştri unde aterizez nu ştiu unde şi de acolo încerc să mă recuperez mai mult sau mai puţin pe jos pe o distanţă de 30, 40 de kilometri. Uneori, dacă ajung la Bucureşti, alerg şi prin parc ca să-mi menţin tonusul. Oricum, parapanta şi echipamentul de sport nu lipsesc de la mine din maşină. 

E adevărat că, uneori, în timpul zborului cu parapanta, mai şi dormi?

Da, se mai întâmplă, dar nu e periculos. Noi urcăm în curenţi ascendenţi până la o anumite altitudine, până la baza norului, după care mergem mai departe. Şi când faci saltul, poate fi un salt de 10-15 kilometri şi e zborul lin, iar în timpul ăla, până la următoarea turbulenţă, ai timp să tragi un pui de somn (râde).

Care a fost cel mai emoţionant moment pe care l-ai trăit la Red Bull X-Alps?

În 2007, când toată lumea era sigură că voi câştiga, fiindcă am avut un avans considerabil, am pierdut pe mâna mea. În penultima zi, toată lumea, de la organizatori la fani mă vedeau pe mine drept câştigător. Primeam mesje din ţară, îmi trimiteau melodia lui Queen, „We are the champions!“. Atunci însă, am învăţat un lucru pe care o să-l ţin minte toată viaţa, cred. Când am ajuns, undeva, pe Coasta de Azur, cu 30 de kilometri înainte de finish, era căldură mare şi vânt puternic. Nu erau condiţii de zbor şi eram şi relaxat. În mintea mea, mă gândeam că voi fi campion. Aşa că am hotărât să dorm două ore ca să-mi reîncarc bateriile, mai ales că nu dormisem de aproape două zile. La un moment dat însă, s-a oprit vântul, iar austriacul Alex Hofer, locul 2 în acel moment, a decolat de undeva din spatele meu. Cei din echipă au observat asta, m-au trezit, dar eu eram într-un loc de unde nu mai puteam să ajung repede la un punct de decolare. Şi aşa am pierdut locul 1 la doar 30 de minute, după 14 zile de cursă! În ultimele trei zile, chiar fusesem detaşat bine de restul concurenţilor. Şi atunci am învăţat că niciodată nu o să mă mai consider învingător până n-am trecut linia de finish! Am şi plâns atunci. Era un moment de frustrare şi era normal. Dar am acceptat, desi în suflet mi-a rămas o amăgire.

Accidentul din 2015 te-a forţat să abandonezi. Cum a fost atunci?

Am abandonat din motive medicale. Am ajuns la un spital la St. Moritz. Am avut o intervenţie chirurgicală la nas, care era tăiat de pietre. Atunci, a fost vorba şi de ghinion. Eram, undeva, la 4.000 de metri şi am fost avertizaţi să avem grijă, fiindcă urmează o zonă cu furtună şi cu vânt puternic. Şi eu, la un moment dat, am avut o descendenţă mare, care m-a băgat într-o vale şi acolo m-a prins un vânt foarte puternic. Am zburat cu spatele, am aterizat normal, dar din cauza vântului puternic, n-am avut forţa necesară ca să-mi „culc“ parapanta şi vântul m-a smuls cu o viteză foarte mare în nişte bolovani. Acum, pot să spun că acei bolovani ascuţiţi, care erau la 2.700 de metri, chiar mi-au salvat viaţa, fiindcă m-am oprit acolo! De atunci, am rămas cu această tăietură care se vede pe faţă, dar şi pe cot. Ţin minte că, imediat după ce m-am izbit de bolovani, am început să mă înec cu sângele care îmi curgea de pe faţă. Atunci, mi-am văzut toată viaţa în faţa ochilor. Ştiam că, dacă salvarea nu va ajunge repede la mine, o să mor din cauza hemoragiei. Am avut noroc însă şi elicopterul a sosit repede. Am avut intervenţii chirurgicale bune în Elveţia şi, după o săptămână, m-au externat, iar eu mă gândeam deja la următoarea cursă (râde). 

Meseria mea, pe lângă ce fac ca atlet, e de instructor de zbor şi fac şi zboruri de agrement cu turişti. Aşa îmi şi câştig existenţa pe lângă ce fac la aceste curse.  Toma Coconea concurent Red Bull X-Alps