Evenimentul finalului de an va avea trei episoade: anunţ important pentru iubitorii snooker-ului din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ronnie O'Sullivan
Ronnie O'Sullivan

Iniţial, Ronnie O’Sullivan şi Stuart Bingham ar fi trebuit să aibă două meciuri demonstrative, la Bucureşti şi la Cluj. Între timp însă, programul s-a schimbat de două ori, iar ultima modificare îi va bucura pe cei care vor să meargă la spectacol.

Din cauza faptului că n-a găsit o locaţie disponibilă la Cluj, organizatorul Adrian Thiess a anunţat că ambele confruntări vor avea loc, la Bucureşti, la 21 şi 22 noiembrie.

Cum site-ul eventim.ro a vândut, aproape în totalitate, biletele pentru confruntările care vor fi găzduite de Circul Globus, Adrian Thiess a venit cu un alt anunţ, publicat de site-ul gsp.ro.

Ce a spus?

„Am avut o discuţie personală cu Ronnie şi i-am spus de interesul enorm din România pentru aceste meciuri. A fost extrem de încântat şi bucuros că lumea va participa la aceste două meciuri demonstrative. I-am propus un alt treilea meci pe 22 noiembrie, iar O'Sullivan a acceptat pe loc!“, a declarat Adrian Thiess.

Altfel, la 22 noiembrie, O’Sullivan şi Bingham vor avea două demonstrative: mai întâi, de la ora 17.00, iar apoi de la ora 20.00.

„În aceea duminică vor exista două partide demonstative, fiecare durează două ore. Primul meci va începe la ora 17.00, iar cel de-al doilea la ora 20.00. Preţurile biletelor vor rămâne aceleaşi şi urmează să fie puse în vânzare în perioada viitoare“, a adăugat Adrian Thiess.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite