Eurosport, o nouă săptămână istorică: Când va fi transmisă finala de la US Open, câştigată de Bianca Andreescu

Eurosport, o nouă săptămână istorică: Când va fi transmisă finala de la US Open, câştigată de Bianca Andreescu

Bianca Andreescu a câştigat US Open 2019 după o finală memorabilă cu Serena Williams

Eurosport spune cele mai grozave poveşti despre perseverenţă, realizări şi inspiraţie.În aceste vremuri fără precedent, postul readuce unele dintre momentele iconicefavorite pe ecrane.

Ştiri pe aceeaşi temă

Eurosport şi-a adaptat grila de progame la vremurile în care evenimentele şi competiţiile au fost suspendate din cauza pandemiei. 

Între 6 şi 12 aprilie, canalul numărul 1 de sport din Europa va difuza, din nou, o serie de momente istorice din sport, printre care şi triumful Biancăi Andreescu în finala de la US Open 2019.

Iată selecţia făcută de cei de la Eurosport:

PARIS-ROUBAIX 2018 ŞI 2019
Este una dintre cele mai vechi şi istorice curse profesioniste de ciclism de o zi şi unul dintre cele cinci „Monumente” din sezonul de clasice, Paris-Roubaix. Eurosport transmite cele mai bune momente din acţiunea de pe şosea şi pavate din ediţiile 2018 şi 2019 care au făcut parte a UCI World Tour. Cu ediţia din acest an fiind iniţial programată în această zi, aşteptaţi-vă la mult conţinut premium de ciclism.
CÂND: Du 12 aprilie, 15:00-21:00
UNDE: Eurosport 1 

FINALELE US OPEN 2018 ŞI 2019
Jucat la Flushing Meadows, New York, US Open este al patrulea şi totodată ultimul turneu Grand Slam al anului. Urmăreşte cele mai recente finale masculine şi feminine, inclusiv lupte entuziasmante între Osaka - Williams şi Djokovic - Del Potro din 2018, dar şi Andreescu - Williams şi Nadal - Medvedev din 2019.
CÂND: Ma 7 aprilie – Du 12 aprilie, 8:00-9:30
UNDE: Eurosport 1 

LE MANS 24H 2019
Ediţia a 87-a a celei mai faimoase curse de anduranţă din motorsport a fost văzută de la faţa locului de peste 250.000 de spectatori, cele 62 de maşini concurând pentru victorie pe Circuit de la Sarthe. Campionii en-titre Buemi, Nakajima şi fostul campion de F1 Alonso sperau să câştige din nou, dar cu două echipe înregistrând un număr imens de 385 de tururi în acea zi, urmăreşte cine a triumfat în final.
CÂND: Sâ 11 aprilie, 9:30-11:30
UNDE: Eurosport 1 

JOCURILE OLIMPICE: ÎMPOTRIVA ORICĂROR ŞANSE
O producţie Olympic Channel, Împotriva oricăror şanse spune poveştile inspiraţionale ale sportivilor care au trecut peste dificultăţi personale şi profesionale înainte de a reuşi să-şi atingă visurile olimpice. Eurosport te aduce mai aproape ca oricând de eroii tăi olimpici, cu secvenţe din spatele acţiunii şi comentariu personal din partea sportivilor care nu au renunţat niciodată.
CÂND: Zilnic, 21:00 
UNDE: Eurosport 1 

FINALA SNOOKER WORLD OPEN 2019
Centrul de Sport Yushan din China a fost gazda World Open între 28 octombrie şi 3 noiembrie 2019. În lipsa prezenţei campionului en-titre, Mark Williams, un nou câştigător urma să fie premiat cu cele 150.000 de lire sterline pentru locul întâi. Urmăreşte cele mai bune momente din finala jucată în „cel mai bun din 19 jocuri” între englezul Judd Trump şi thailandezul Thepchaiya Un-Nooh.
CÂND: Ma 7 aprilie, 23:00
UNDE: Eurosport 2 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: