Europa, din nou cu ochii pe Haţegan: Românul va arbitra un meci colosal în Liga Campionilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ovidiu Haţegan
Ovidiu Haţegan

Pentru al doilea an la rând, arădeanul va fi în centrul atenţiei, în ultima etapă din grupele Ligii Campionilor. După scandalul de anul trecut, de la Paris, acum UEFA l-a delegat la un meci care poate decide soarta Barcelonei.

Liga Campionilor e interzisă românilor, începând din 2013. Mai bine spus, interzisă echipelor din România. 

Pentru că, dacă de opt ani n-am avut niciun club în faza grupelor - FCSB a fost ultima formaţie care a trecut de preliminarii, în stagiunea 2013-2014 -  în schimb, arbitrii români primesc constant meciuri în cea mai tare competiţie intercluburi din lume. Vorbim despre brigăzi conduse, în ultimele sezoane, de Ovidiu Haţegan (41 de ani) şi de Istvan Kovacs (37 de ani). Primul a debutat la centru, în sezonul 2011-2012, şi de atunci a fost delegat la 37 de partide în grupe sau în fazele eliminatorii. Kovacs e la patrulea sezon, dar are deja nouă partide în UCL, fiind pe un trend ascendent.

Revenind la Haţegan, acesta are acum ocazia de a străluci printr-o prestaţie bună în ultima etapă din faza grupelor. Pentru că UEFA l-a delegat la un meci crucial, Bayern - Barcelona. Vorbim despre meciul-vedetă de mâine seară pentru simplul motiv va avea o miză uriaşă. Concret, această confruntare poate duce la eliminarea catalanilor din competiţie, încă din faza grupelor. Adică, o contraperformanţă cu care Barcelona nu s-a mai întâlnit de 20 de ani! 

Calculele hârtiei spun aşa: dacă Benfica bate Dinamo Kiev, deja eliminată din Europa, atunci Barcelona e obligată să câştige, la Munchen, în faţa celor de la Bayern, pentru a-şi păstra locul 2, care duce în optimile Ligii. Nici măcar egalul n-ar ajuta formaţia spaniolă, dacă Benfica trece de trupa pregătită de Mircea Lucescu. Pentru că, după un astfel de scenariu, Barcelona şi Benfica vor încheia grupa cu câte 8 puncte. Pe 2 se vor clasa însă portughezii, pentru că au avantajul rezultatelor directe: 3-0 şi 0-0.

Aşadar, Haţegan, dar şi ceilaţi români care fac parte din brigada sa - Arbitrii asistenţi sunt Mircea Grigoriu şi Sebastian Gheorghe, în timp ce al patrulea oficial va fi Andrei Chivulete - vor fi în centrul atenţiei. 

Coltescu

Dacă va avea o prestaţie bună, Haţegan va şterge cu buretele coşmarul pe care l-a trăit în Ligă, în decembrie 2020. Atunci, arădeanul de 41 de ani s-a aflat la centru în partida PSG - Istanbul Başakşehir. Meciul a fost însă întrerupt după 15 minute pentru că arbitrul de rezervă, Sebastian Colţescu (foto), i-a tranmis lui Haţegan ca „secundul“ turcilor, camerunezul Pierre Webo, trebuie să fie eliminat. Ca să-l identifice rapid, Colţescu a folosit apelativul „ăla negru“, ceea ce a declanşat un scandal colosal, echipele părăsind terenul! Atunci, meciul s-a reluat abia a doua zi, cu o brigadă din Olanda, şi s-a încheiat cu victoria francezilor, scor 5-1. 

După o analiză îndelungată, Haţegan a fost absolvit de orice vină de UEFA şi chiar a primit încă un meci în Ligă, în sferturi, City - Dortmund (2-1), în luna aprilie.

Haţegan, în Europa, în acest sezon

Dată Meci Competiţie

3 august Steaua Roşie - Sheriff 1-1 Liga Campionilor - preliminarii

18 august Celtic - AZ Alkmaar 2-0 Liga Europa - preliminarii

15 septembrie Atl. Madrid - Porto 0-0 Liga Campionilor - grupe

20 octombrie Benfica - Bayern 0-4 Liga Campionilor - grupe

2 noiembrie Dinamo Kiev - Barcelona 0-1 Liga Campionilor - grupe

24 noiembrie Inter - Şahtior 2-0 Liga Campionilor - grupe

Xavi

Xavi, antrenor Barcelona, va juca cel mai mare meci de când a fost instalat pe banca formaţiei catalane.

Liga Campionilor, grupe, ultima etapă

Astăzi

Grupa A

PSG - Club Brugge 19.45

Digi Sport 1, Telekom Sport 2, LookSport

Leipzig - Man. City 19.45

Digi Sport 3, Telekom Sport 4, LookSport+

Clasament: 1. Man. City 12p, 2. PSG 8p, 3. Leipzig 4p, 4. Club Brugge 4p

Grupa B

AC Milan - Liverpool 22.00

Digi Sport 3, Telekom Sport 1, LookSport

Porto - Atl. Madrid 22.00

Digi Sport 4, Telekom Sport 4

Clasament: 1. Liverpool 15p, 2. Porto 5p, 3. AC Milan 4p, 4. Atl. Madrid 4p

Grupa C

Dortmund - Beşiktaş 22.00

Ajax - Sporting 22.00

Clasament: 1. Ajax 15p, 2. Sporting 9p, 3. Dortmund 6p, 4. Beşiktaş 0p

Grupa D

Real Madrid - Inter 22.00

Digi Sport 1, Telekom Sport 2, LookSport+

Şahtior - Sheriff 22.00

Clasament: 1. Real Madrid 12p, 2. Inter 10p, 3. Sheriff 6p, 4. Şahtior 1p

Mâine

Grupa E

Bayern - Barcelona 22.00

Digi Sport 1, Telekom Sport 1, LookSport+

Benfica - Dinamo Kiev 22.00

Digi Sport 2, Telekom Sport 3

Clasament: Bayern 15p, 2. Barcelona 7p, 3. Benfica 5p, 4. Dinamo Kiev 1p

Grupa F

Man. United - Young Boys 22.00

Digi Sport 4, Telekom Sport 4, LookSport

Atalanta - Villarreal 22.00

Digi Sport 3, Telekom Sport 2

Clasament: 1. Man. United 10p, 2. Villarreal 7p, 3. Atalanta 6p, 4. Young Boys 4p

Grupa G

Salzburg - Sevilla 22.00

Wolfsburg - Lille 22.00

Clasament: 1. Lille 8p, 2. Salzburg 7p, 3. Sevilla 6p, 4. Wolfsburg 5p

Grupa H

Juventus - Malmo 19.45

Digi Sport 2, Telekom Sport 3, LookSport

Zenit - Chelsea 19.45

Digi Sport 1, Telekom Sport 2, LookSport+

Clasament: 1. Chelsea 12p, 2. Juventus 12p, 3. Zenit 4p, 4. Malmo 1p

*Primele două clasate vor merge în optimile Ligii Campionilor, iar ocupantele locurilor 3 îşi vor continua parcursul în Liga Europa.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite