EURO 2020. Stadionul din Munchen ar putea fi colorat în culorile curcubeului pentru meciul Germania-Ungaria

EURO 2020. Stadionul din Munchen ar putea fi colorat în culorile curcubeului pentru meciul Germania-Ungaria

Allianz Arena din Munchen ar putea fi iluminată în culorile curcubeului FOTO: EPA-EFE

Ungaria ar putea juca, miercuri, ultimul meci din grupele UEFA EURO 2020 pe un stadion iluminat în culorile curcubeului. Primarul din Munchen, Dieter Reiter, a anunţat că va cere UEFA permisiunea să facă acest lucru la meciul Ungaria-Germania, în semn de protest faţă de o lege propusă de partidul premierului Viktor Orban şi votată de Parlamentul de la Budapesta relatează Euronews.

Ştiri pe aceeaşi temă

Consiliul municipal din Munchn vrea astfel să ia poziţie publică împotriva unei legi anti LGBT adoptate săptămâna trecută în Ungaria, care a eliminat toate menţiunile referitoare la comunităţile gay şi transgender din programa şcolară, conform Digi 24.

Legea a provocat îngrijorarea apărătorilor drepturilor omului, pe fondul înmulţirii restricţiilor impuse de către guvernul condus de Viktor Orban persoanelor LGBT.
 
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a declarat „foarte îngrijorată” de legea adoptată în Ungaria şi a anunţat că executivul european analizează dacă aceasta încalcă legislaţia UE.
 
„Cred într-o Europă care îmbrăţişează diversitatea, nu una care o ascunde de copiii noştri. Nimeni nu ar trebui discriminat pe baza orientării sexuale”, a spus von der Leyen.
 
Ungaria a adoptat marţi, 15 iunie, un text de lege care interzice „promovarea” homosexualităţii în rândul minorilor, provocând îngrijorarea apărătorilor drepturilor omului, pe fondul înmulţirii restricţiilor impuse de către guvernul condus de Viktor Orban persoanelor LGBT, relatează AFP
 
„Pornografia şi conţinutul care reprezintă sexualitate sau promovează o abatere de la identitatea de gen, schimbarea sexului şi homosexualitatea nu trebuie să fie accesibile celor cu vârsta sub 18 ani”, se arată în textul Legii (consultat de AFP,) care îşi propune să „protejeze drepturile copiilor”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările