Englezii se cred buricul fotbalului şi după eliminarea de la EURO U21. Cum au jignit echipa României după ce i-am bătut măr

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eşecul din meciul cu România, 2-4, echivalent cu eliminarea de la turneul final al Campionatului European, nu a reuşit să le scoată englezilor fumurile din cap

Guardian scrie despre înfrângerea cu patru goluri primite de la „o echipă oarecare a României“, în timp ce declaraţiile portarului Henderson şi ale antrenorului par rupte din altă realitate. Goalkeeperul aflat în proprietatea lui Manchester United a spus că Anglia a fost mai bună ca Franţa şi ca România şi crede că britanicii ar fi trebuit să câştige competiţia. 

„Suntem mai buni ca România? Da. Suntem mai buni ca Franţa? Da! Când mă uit la echipă şi la jucători, cred că suntem cea mai bună echipă a turneului! Am fost sub nivelul nostru. Am vrut să venim aici şi să câştigăm turneul. Oricine ar câştiga Euro de anul ăsta poate fi învins de noi într-un meci direct. Suntem foarte dezamăgiţi de ceea ce s-a întâmplat. Ne-am dezamăgit pe noi şi pe cei de acasă", a spus Henderson.

Şi selecţionerul Aidy Boothroyd a avut acelaşi tip de discurs. În ciuda faptului că în două meciuri echipa sa a bifat 2 eşecuri, antrenorul spune că este mulţumit de elevii săi. „După cum vă puteţi imagina, sunt foarte supărat că, după doi ani de pregătire şi calificări ieşim într-un mod foarte dezamăgitor. Am fost puţin amorţiţi în prima repriză, dar în a doua am crezut că o singură echipă va fi câştigătoarea. Am fost extraordinari în unele momente şi chiar şi atunci când adversarii au revenit în joc şi au înscris contrar cursului jocului, tot de noi mi-a plăcut. Este foarte dezamăgitor. Dacă greşeşti la acest nivel, eşti pedepsit”, a spus Boothroyd, potrivit site-ului federaţiei engleze.

Pe aceeaşi temă:

FOTO România bate Anglia, 4-2, în urma unui meci fabulos. Toate golurile s-au înscris după minutul 75

Antrenorul Franţei, Sylvain Ripoli, despre varianta unui 'egal de salon' în meciul cu România de la Euro U21


Franţa bate la limită Croaţia, 1-0, după cel mai slab meci de la acest turneu final. Clasamentul grupei şi toate calculele calificării României în semifinale

Incredibil! Becali vrea să îi facă echipa şi lui Rădoi. Ce pretenţii are fostul cioban şi ce reproşuri îi aduce selecţionerului

Ianis Hagi: „Când vezi pe teren că poţi, vezi că ai speranţe, vezi că se poate câştiga meciul, mergi până la capăt“ Cum i-a motivat Rădoi pe jucătorii de rezervă

L'Equipe: România şi-a oferit scalpul Angliei, într-un meci nebun

FOTO România bate Anglia, 4-2, în urma unui meci fabulos. Toate golurile s-au înscris după minutul 75

UEFA Under-21 Championship, reacţie după meciul câştigat de tricolori: „WOW! România“

Gheorghe Hagi, atac frontal la adresa lui Gigi Becali, după victoria României cu Anglia de la Euro U21

Statistica meciului antologic Anglia - România. La ce capitole ne-au dominat categoric britanicii

Florinel Coman: „N-am trăit niciodată aşa ceva. A venit timpul să fim răsplătiţi“

Suporterii români au asediat stadionul din Cesena pentru meciul naţionalei de tineret cu Anglia

Reacţia suporterilor britanici după prestaţia Angliei în eşecul contra României

Imaginea cu Ianis şi Gică Hagi devenită virală după victoria tricolorilor: aşa tată, aşa fiu!

Mesajul emoţionant al portarului Ionuţ Radu pentru români după victoria colosală cu Anglia: „Nu uitaţi, unde nu ajung picioarele, ajunge inima!“

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite