Elena Dementieva a câştigat, în sfârşit, turneul de la Paris

Elena Dementieva a câştigat, în sfârşit, turneul de la Paris

Elena Dementieva este a şaptea jucătoare a lumii

Rusoaica Elena Dementieva a reuşit să câştige Open GdF Suez, de la Paris. În sfârşit! Ea a învins-o în finală, pe cehoaica Lucie Safarova: 6-7/5, 6-1, 6-4.Meciul a durat două ore şi 17 minute, fiind spectaculos mai ales în primul set. Dementieva s-a revanşat pentru insuccesul din 2009, când a pierdut lupta pentru trofeu cu Amelie Mauresmo.

Ştiri pe aceeaşi temă

Sâmbătă, în semfinalele turneului cu premii totale de 700.000 de euro, rusoaica, principala favorită a acestei competiţii, a dispus cu 4-6, 6-3, 6-3 de americanca Melanie Oudin, în timp ce Safarova a învins-o tot în trei seturi, cu 4-6, 6-3, 6-4, pe italianca Flavia Penneta, cap de serie nr.2 la turneul din capitala Franţei.

Dementieva radia de bucurie la finalul meciului. "Amelie, este bine să te revăd în mijlocul publicului în acest an! (râde). Am eşuat de multe ori înainte de a reuşi. Ador Franţa şi a câştiga la Paris este un vis. Am avut meciuri dificile săptămâna aceasta, în faţa unor jucătoare talentate. Sunt mândră că nivelul jocului meu a fost ridicat şi că am avut susţinerea spectatorilor", a declarat cea care ocupă locul 7 mondial.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: