„El Clasico“ le-a fost fatal: destin tragic pentru doi ziarişti iranieni care au asistat la derby-ul Barcelona – Real Madrid, aflaţi în avionul prăbuşit în Franţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Avion prăbuşit în Franţa. Cei doi jurnalişti au călătorit în Spania şi au acoperit cel mai important meci al weekend-ului pentru o agenţie de presă şi o publicaţie din ţara lor. Din păcate, n-au mai apucat să se întoarcă acasă.

Tragedia aviatică în care un Airbus A320, aparţinând companiei Germanwings, s-a prăbuşit în regiunea Barcelonnette, în sudul Franţei, a cauzat moartea celor 150 de pasageri aflaţi la bordul aeronavei.

La o zi după această dramă, presa iraniană a descoperit că printre cei care şi-au pierdut vieţile în acest accident s-au aflat şi doi jurnalişti sportivi din Iran. Milad Hojatolislami şi Hossein Javadi s-au urcat în cursa care a decolat de la Barcelona cu destinaţia Dusseldorf, urmând să ia un alt avion din Germania pentru a ajunge în Austria.

După „El Clasico“, ei ar fi trebuit să fie prezenţi şi la meciurile amicale Iran – Chile (joi, Sankt-Polten) şi Suedia – Iran (marţi, Stockholm). N-au mai apucat, în condiţiile în care aeronava în care s-au aflat s-a prăbuşit la puţin timp după decolare.

Milad Hojatolislami a acoperit partida Barcelona – Real Madrid pentru agenţia Tasnim, fiind un jurnalist cu o vechime de 12 ani în presa sportivă. Colegul său, Hossein Javadi (foto, jos) a fost trimis în Spania din partea ziarului „Vatan Emrooz“, având o experienţă de un deceniu în lumea jurnalismului.

Javadi
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite