Ei sunt cel mai bine plătiţi sportivi din ultimul deceniu: Clasamentul are o singură femeie în Top 40

Ei sunt cel mai bine plătiţi sportivi din ultimul deceniu: Clasamentul are o singură femeie în Top 40

Mayweather, Messi şi Ronaldo sunt nişte maşini de facut bani

Forbes a publicat clasamentul atleţilor care, începând din 2010, au avut cele mai mari venituri din salarii, premii, bonusuri şi sponsorizări.

Ştiri pe aceeaşi temă

Top 10 din Forbes include câte doi boxeri, fotbalişti, baschetbalişti şi jucători de golf. Surprinzător, având în vedere sumele care se dau în SUA, niciun jucător de fotbal american, baseball sau hochei n-a prins Top 10.
 
Topul Forbes a luat în calcul doar sportivi aflaţi în activitate, excluzând veniturile obţinute de foşti sportivi, precum Kobe Bryant şi Michael Jordan. 
 
Serena Williams e singura femeie care a prins Top 40, câştigând 215 milioane de dolari în ultimul deceniu.
 
Dintre fotbalişti, Messi a fost cel mai bine plătit sportiv în 2019, cu venituri de 127 de milioane de dolari. Din această sumă, 92 de milioane de dolari au venit prin clubul Barcelona. În ultimul deceniu însă, per total, Messi a fost surclasat la venituri de Cristiano Ronaldo, iar asta datorită contractelor de publicitate pe care le-a avut portughezul, cel mai mare dintre ele fiind semnat cu Nike.
 
Forbres a remarcat că veniturile sportivilor de top au explodat din 2010 încoace. Înainte de acest deceniu, un singur atlet, Tiger Woods (golf), avea venituri anuale de peste 80 de milioane de dolari. Din 2010 încoace, mai mulţi sportivi se pot lăuda cu astfel de performanţe financiare.
 
Top 10 sportivi cu cele mai mari venituri din ultimul deceniu
 
1- Floyd Mayweather (box) - 915 milioane de dolari
 
2- Cristiano Ronaldo (fotbal) - 800 de milioane de dolari
 
3. Lionel Messi (fotbal) - 750 de milioane de dolari
 
4. LeBron James (baschet) - 680 de milioane de dolari
 
5. Roger Federer (tenis) - 640 de milioane de dolari
 
6. Tiger Woods (golf) - 615 milioane de dolari
 
7. Phil Mickelson (golf) - 480 de milioane de dolari
 
8. Manny Pacquiao (box) - 435 de milioane de dolari
 
9. Kevin Durant (baschet) - 425 de milioane de dolari
 
10. Lewis Hamilton (Formula 1) - 400 de milioane de dolari
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările