Ei sunt bogaţii Europei! Ce echipă a întrecut granzii din Spania la încasări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Manchester United este clubul care a avut cele mai mari încasări în sezonul 2015-2016, devansând marile grupări spaniole după 11 ani.

Începând din 1996, compania de audit Deloitte publică anual un studiu al celor mai înstărite cluburi europene, luând în calcul încasările anuale. Veniturile fiecărei grupări sunt calculate însumând trei părţi diferite: încasările realizate în zi de meci, veniturile comerciale şi cele realizate din vânzarea drepturile TV.

Cele mai bogate 20 de cluburi de pe Bătrânul Continent au obţinut pentru sezonul respectiv venituri totale de 7,4 miliarde de euro, cu 12 la sută mai mult faţă de anul precedent.
Locul unu în sezonul 2015-2016 a fost adjudecat de gigantul englez Manchester United, care a revenit pe primul loc după o pauză de 11 ani, datorită participării în Champions League şi a creşterii substanţiale a acordurilor cu sponsorii. Echipa engleză a avut parte în acest an de încasări-record, de 689 de milioane de euro, defalcate astfel: 137, 5 milioane de euro obţinuţi în zi de meci, 187,7 din televizări şi 363,8 milioane din venituri comerciale.
Având la dispoziţie aceste sume imense, clubul de pe Old Trafford şi-a permis să plătească aiuritoarea sumă de 105 milioane de euro pentru a aduce un singur jucător: mijlocaşul francez Paul Pogba. United riscă să coboare din top pentru sezonul 2016-2017, întrucât nu a participat în Champions League, iar în acest moment e pe locul şase în Anglia.
Podiumul alcătuit de Deloitte este completat de FC Barcelona şi de Real Madrid, catalanii trecând la mustaţă în faţa marilor rivali, graţie unei creşteri masive în dreptul veniturilor comerciale (sponsori, vânări de tricouri etc). Galacticii au ocupat anul trecut fotoliul de lider şi au avut o mărire a veniturilor de 7 la sută, însă au căzut pe trei pentru că United şi Barcelona au avut o creştere şi mai spectaculoasă a încasărilor, de 32, respectiv 10 la sută.
Interesant este că şi în 1996, atunci când Deloitte a dat publicităţii primul studiu, tot Manchester United, Real Madrid şi FC Barcelona ocupau primele locuri ale clasamentului. Doar că veniturile sunt de şapte ori mai mari acum faţă de cele înregistrate acum 20 de ani.

Cifre-cheie
@ Dintre cele mai bogate 20 de cluburi, 8 sunt din Anglia, ultima care a prins clasamentul fiind campioana-surpriză de anul trecut, Leicester. Gruparea “vulpilor” a înregistrat în acest sezon de excepţie venituri de cinci ori mai mari în comparaţie cu seonul precedent. Celelate formaţii  engleze sunt, în ordine, Manchester United, Manchester City, Arsenal, Chelsea, Liverpool, Tottenham şi West Ham.
@ Italia are patru cluburi în top: Juventus, AS Roma, Inter şi AC Milan, fiind urmată de Spania (Barcelona, Real Madrid şi Atletico Madrid) şi Germania (Bayern, Dortmund şi Schalke). Franţa e reprezentată doar de PSG.
@ Intrusa din clasamentul veniturilor este echipa rusă Zenit Sankt Petersburg, formaţia antrenată de Mircea Lucescu fiind pe locul 17 al încasărilor.
@ Faţă de topul de anul trecut, au dispărut Newcastle şi Everton şi au apărut Zenit şi Leicester. 
@ Cele mai bogate 10 cluburi sunt aceleaşi ca şi în sezonul 2014-2015, însă doar Arsenal, Chelsea, Liveprool şi Juventus şi-au păstrat poziţiile, de la 7 la 10. Primele şase formaţii şi-au schimbat locurile.

Top 10 încasări 2015-2016
Club Venituri  
1.Manchester United 689 mil. euro 
2. FC Barcelona 620,2
3. Real Madrid 620,1 
4. Bayern Munchen 592 
5, Manchester City 524,9 
6. Paris Saint-Germain 520.9 
7. Arsenal 468,5 
8. Chelsea 447,4 
9. Lverpool 403,4 
10. Juventus 341,1 
 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite