Egervari: „Suntem foarte dezamăgiţi, victoria era în mâinile noastre“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Selecţionerul Sandor Egervari a declarat, vineri seară, după remiza cu România, scor 2-2, că este extrem de dezamăgitor când pierzi două puncte în ultimul minut, subliniind că jucătorilor săi le-a fost greu să evolueze fără suporteri, informează site-ul oficial al federaţiei maghiare de fotbal.

"Suntem foarte dezamăgiţi, victoria era în mâinile noastre. Este foarte greu să joci fără spectatori, cu siguranţă fanii noştri ne-ar fi ajutat să trecem peste ultimele minute. Dar nu-i o problemă, mai sunt jocuri de disputat şi sunt convins că ne vom îndeplini obiectivul", a declarat Egervari, citat de Mediafax.
Echipa naţională a României a remizat, vineri, pe arena Ferenc Puskas din Budapesta, scor 2-2 (1-0), cu reprezentativa Ungariei, într-un meci contând pentru grupa D de calificare la Cupa Mondială din 2014. Pentru România au înscris Mutu '68 (penalti) şi Chipciu '90+2, iar pentru Ungaria au marcat Vanczak '16 şi Dzsudzsák '71 (penalti).
Partida s-a disputat fără spectatori, în urma deciziei Comisiei de Disciplină a FIFA de a sancţiona federaţia ungară după manifestările de rasism şi antisemitism de la meciul amical cu Israel, din august 2012.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite