Filmul războiului dintre Reghecampf şi Dumitru Tudor. Impresarul îl nimiceşte pe Reghe: „Nu vă puteţi imagina cât de diabolic e! Un turnător şi un îngâmfat!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reghecampf şi-a făcut tot mai mulţi duşmani în ultimul timp FOTO Cosmin Iftode
Reghecampf şi-a făcut tot mai mulţi duşmani în ultimul timp FOTO Cosmin Iftode

Impresarul Dumitru Tudor a rostit vorbe grele despre Laurenţiu Reghecampf, pe care l-a catalogat ca fiind un "om diabolic", care deţine controlul total asupra Stelei, în lipsa lui Gigi Becali.

Laurenţiu Reghecampf şi-a făcut tot mai mulţi duşmani în ultimul timp. Antrenorul Stelei s-a certat mai întâi cu gloriile roş-albastre, nemulţumit fiind de criticile lor faţă de jocul echipei sale. Apoi, Reghe a intrat în gura lui Victor Becali, cu care a purtat un adevărat război mediatic.

Bomboana pe colivă a fost pusă recent de războiul purtat cu impresarul Dumitru Tudor. În urmă cu câteva zile, Tudor a fost invitatul lui Gabi Safta la o emisiune sportivă care urma să se difuzeze la GSP TV şi în care urma să facă dezvăluiri compromiţătoare despre antrenorul Stelei. Doar că, prin influenţa şi legăturile sale, Reghecampf a intervenit şi a oprit difizarea acelei emisiuni.

Episodul s-a repetat luni, când emisiunea a fost din nou sărită din schemă, dar Dumitru Tudor a putut să vorbească în cele din urmă la Radio GSP. Profitând de această oportunitate, impresarul l-a atacat vehement pe Reghecampf.

"Lui Reghecampf i s-a urcat la cap, a început să se creadă numărul unu şi nici Gigi nu poate să-l potolească. Mi se pare incredibil că are puterea de a interzice nişte jurnalişti să mai apară pe post şi să blocheze nişte emisiuni care nu-i convin. Vrea să scape de Mihai Stoica. Nu aveţi idee cât de diabolic poate să fie. Nu aţi văzut aşa ceva nici în filme! El n-are dreptul să vorbească despre fostele glorii ale Stelei. Pe lângă ele, Reghe a fost doar un portar de hotel. De-asta au plecat suporterii de lângă echipă, n-au putut accepta aşa ceva", a spus Dumitru Tudor la Radio GSP. 

Impresarul a continuat pe aceeaşi linie şi a făcut dezvăluiri despre trecutul lui Reghecampf: "Face parte dintr-o familie de turnători, dar n-are cum să mă reclame pe mine la FBI, aşa cum se laudă. El cei mai mulţi bani i-a făcut la Snagov. Deşi era în Liga a 2-a, avea prime şi de 200.000 de euro pe meci. El face echipa din dormitor, dimineaţa o stabileşte şi seara joacă cine trebuie. În plus, are stilul ăsta de a lucra doar cu cei 11 cu care va juca. E foarte urât ce face. Se bucură că Gigi Becali e la închisoare, Acum, el şi cei din conducere fac ce vor la echipă, iau decizii pe care nu le-ar fi luat niciodată dacă Gigi era liber."

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite