Duckadam propune trei soluţii pentru poarta României: Cine l-ar putea înlocui pe Tătăruşanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Helmuth Duckadam, supranumit Eroul de la Sevilla pentru finala Cupei Campionilor Europeni pe care a câştigat-o cu Steaua
Helmuth Duckadam, supranumit Eroul de la Sevilla pentru finala Cupei Campionilor Europeni pe care a câştigat-o cu Steaua

Vestea retragerii goalkeeper-ului de 34 de ani a lăsat prima reprezentativă într-o situaţie dificilă, în condiţiile în care n-avem o rezervă care să fi strâns un număr important de selecţii în ultimii ani.

La o zi după ultimul meci al naţionalei în 2020, Ciprian Tătăruşanu a anunţat că partida cu Irlanda de Nord (1-1) a fost ultima pentru el sub tricolor. Scrisoarea de adio a portarului a fost redată de „Adevărul“ aici.

Din păcate, golul lăsat de „Tătă“ va fi unul important, având în vedere că România va trebui să abordeze preliminariile pentru Mondialul din 2022, alegând un nou titular din rândul unor goalkeeperi cu foarte puţine selecţii la activ.

Chiar şi aşa, fostul mare portar, Helmuth Duckadam, cel care a contribuit decisiv la câştigarea Cupei Campionilor Europei de către Steaua în 1986, nu e alarmat de retragerea lui Tătăruşanu de la naţională. Într-o intervenţie la Digi Sport, Dukcadam a şi propus trei nume care, în viziunea sa, pot fi titulari la naţională.

Ce a spus Helmuth Duckadam?

*Sunt puţin surprins, dar probabil că el vrea să se concentreze mai mult pe echipa de club. Are o vârstă, probabil s-a gândit că acum ar fi momentul oportun să ia această decizie. E decizia lui, trebuie să o respectăm. Sunt de acord cu el, vin portari buni din urmă. Putem sta liniştiţi la acest capitol.

*Ar putea apăra acum Ionuţ Radu, de la Inter, Andrei Vlad, de la FCSB, e, de asemenea, o variantă şi ar mai fi Mihai Aioani, de la Târgovişte. Toţi trei sunt portari de perspectivă, chiar dacă Aioani n-are experienţă în Europa. Radu e rezervă la Inter, însă şi Tătăruşanu era considerat cel mai bun jucător de la echipa naţională, chiar dacă în ultimii doi ani a fost rezervă.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite