Drum spre Fed Cup trece prin „iad“: România are cel mai dificil traseu posibil, dacă vrea să câştige trofeul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România nu doar că e nevoită să joace numai în deplasare în acest sezon de Fed Cup, dar are parte şi de cel mai dificil traseu posibil.

Cehia a fost cea mai redutabilă echipă care le putea ieşi în cale fetelor în sferturi, iar acum Franţa e cea mai tare formaţie pe care o puteam întâlni în semifinale. 

Potrivit statisticilor, Australia e cea mai galonată naţională dintre cele ajunse în semifinale, cu şapte trofee Fed Cup. Doar că victoriile australiencelor au venit în anii ’60 şi ’70. Prin comparaţie, Franţa are două titluri, în 1997 şi în 2003, plus trei finale, în 2004, 2005 şi 2016. În ultimul act de acum trei ani, echipa care va înfrunta România la Paris, formată din Mladenovici, Garcia, Cornet şi Parmentier, a fost învinsă de Cehia, la Strasbourg, scor 2-3. 

O echipă vulnerabilă acasă

E clar că România va avea o misiune dificilă în faţa Franţei, însă Halep şi colegele ei au motive de optimism. Ele tocmai au eliminat Cehia, neînvinsă acasă din 2009! Franţa nici nu se compară cu echipa de care România tocmai a trecut, fiind net inferioară. O dovadă în acest sens e şi bilanţul meciurilor disputate de Franţa pe teren propriu în ultimii ani. Mladenovici şi colegele ei au fost învinse de Cehia, la Strasbourg, în finala din 2016, iar în 2018 au pierdut, în semifinale, în faţa Statelor Unite, la Aix-en-Provence.

Palmaresul echipelor calificate în semifinale

*Belarus – Finală Fed Cup în 2017, pierdută cu SUA, scor 2-3

*România – Semifinală Fed Cup în 1973, pierdută cu Africa de Sud, scor 1-2.

*Franţa – Campioană Fed Cup în 1997 şi 2003

*Australia – Campioană Fed Cup în 1964, 1965, 1968, 1970, 1971, 1973, 1974

Fed Cup, Grupa Mondială

*Cehia – România 2-3

*Belgia – Franţa 1-3

*Germania – Belarus 0-4

*SUA – Australia 2-3

Semifinale (20-21 aprilie)

*Franţa – România

*Australia – Belarus

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite