Dorin Goian, fundaş Palermo: „De la Palermo aş pleca doar pentru bani la arabi“

Dorin Goian

„Goe“ spune că fotbalul italian i-a oferit cea mai mare satisfacţie profesională şi că n-ar părăsi Peninsula decât în cazul unei oferte foarte mari din punct de vedere financiar.

Dorin Goian a rămas acelaşi tip modest, ca atunci când a venit din Bacău la Bucureşti. La şase ani distanţă de la acel moment, „Goe" e mai sigur pe el, mai pus pe glume, dar cu la fel de mult bun-simţ. A acceptat fără reţineri interviul pentru „Adevărul", chiar dacă am fost nevoiţi să-l facem în două reprize, din cauza semnalului de la telefon, care i-a dat mari bătăi de cap. Când am vorbit, profita de ultimele zile de vacanţă. De azi, fundaşul de 30 de ani se întoarce în Italia, pentru a începe pregătirile cu Palermo.

„Adevărul": Ai fost promovat în fotbalul mare de Marin Barbu. Îţi mai aminteşti debutul?

Dorin Goian: Sigur că da. Ba chiar a fost un moment extraordinar de frumos, care mi-a rămas în suflet. Nu e de colo să ai 17 ani, să fii aruncat în luptă în Liga I şi să mai şi câştigi. Eram la Foresta şi am bătut atunci Gloria Bistriţa cu 2-0. Vai, aveam nişte emoţii extraordinar de mari! Era stadionul plin, lumea venise ca la spectacol, iar noi am reuşit să le oferim o mare bucurie oamenilor.

''Îmi amintesc cu plăcere de toate momentele carierei mele, chiar şi la 17 ani, când nu aveam niciun ban în buzunar şi mâncam biscuiţi. Cele mai mari bucurii le-am cunoscut însă la Steaua şi la echipa naţională.''

Ce ţi-a spus antrenorul înainte de meci?

Nu prea-l auzeam. Eram „topit". Ştiu că mi-a spus să joc simplu, să nu mă complic aiurea. L-am ascultat şi a ieşit bine. După meci, m-a luat în braţe şi m-a felicitat.

În Moldova, ai jucat la Foresta, Ceahlăul şi FCM Bacău. Unde te-ai simţit cel mai bine?

N-o să mă crezi, dar peste tot m-am simţit excelent. Din diverse motive. La Foresta, eram acasă, la Suceava mea. Îţi dai seama, mă ştia toată lumea, toţi erau cu ochii pe mine. Şi era plăcut să fiu în centrul atenţiei şi să ştiu că vin la meciuri prietenii mei buni. Apoi, la Ceahlăul am avut norocul să evoluez într-o generaţie foarte bună a clubului, cu Alistar, Grozavu, Forminte, Axinia, Tibi Şerban. Am avut ce învăţa de la ei. În fine, la Bacău am purtat pentru prima oară banderola de căpitan, am fost onorat de a avea o responsabilitate mare. În plus, de-aici am ajuns la Steaua...

Referitor la asta, îţi mai aminteşti momentul când ai fost transferat în Ghencea?

Aoleu, da! În 2005. Ianuarie. A fost incredibil. Eu nu ştiam absolut nimic despre asta. Eram cu soţia mea, ne plimbam şi a început să sune telefonul. Erau ziarişti locali şi prieteni care mă felicitau. Le-am şi zis: „Plecaţi, bă, că voi furaţi curent!". N-am crezut nicio clipă. În două ore şi jumătate, mi s-a dus bateria de la telefon, de la atâta sunat. Abia seara m-a anunţat şi pe mine Gheorghe Chivorchian că a doua zi plecăm la Bucureşti, să semnez cu Steaua. Eram în stare de şoc.

Ai dormit noaptea aia?

Ei, am dormit pe naiba. N-am închis un ochi, îţi dai seama! N-am lăsat-o nici pe nevastă-mea, săraca, să doarmă. Păi, pe la 12 noaptea, eu făceam parada modei prin casă. Plecam la Capitală, trebuia să fiu şi eu aranjat.

''Mergând la Cesena, Mutu a ales ce era cel mai bine pentru el. E un jucător care ştie întotdeauna ce face şi are forţa de a o lua de la capăt oriunde.''

Cum a fost când ai intrat în biroul lui Gigi Becali?

Aveam inima în gât. Erau toţi acolo, şi Meme Stoica, şi Walter Zenga. Pentru mine a fost o onoare. După ce am semnat, am ieşit din cameră, iar afară mă aşteptau zia­riştii. Ţin minte că mi-era atât de greu să mă controlez. Pe de-o parte încercam să fiu atent la ce spun, să nu zic vreo tâmpenie presei, iar pe de alta, să nu las să se vadă cât de rău îmi tremură piciorul drept. Nu-l puteam ţine în frâu.

Cum l-ai caracteriza pe patronul Stelei? Eşti unul dintre puţinii care au avut curajul să-i răspundă...

Cu toate nebuniile lui, Gigi Becali rămâne un om care are merite fantastice în fotbalul românesc. A fost primul care a oferit salarii de club mare, care a adus jucători pe bani mulţi... Şi i-a ieşit. Să nu uităm că el a fost la conducere când echipa a jucat o semifinală de Cupa UEFA. Nu-i un fleac! Nu ştiu când şi dacă vreun club va mai repeta performanţa asta. Acum, sigur, face şi el destule greşeli, dar nici nu mai are banii de-atunci. D-aici se trage totul. L-a afectat şi pe el criza financiară destul de mult.

Poate lua Steaua titlul anul acesta?

Sigur că poate. Dar are nevoie de linişte şi de constanţă. În plus, trebuie să lege neapărat patru-cinci victorii la început, ca să aibă un moral bun. Dacă reuşeşte asta, apoi îşi mai permite şi câte un eşec.

Situaţia ta la Palermo care mai e? Simţi nevoia unei schimbări? Te gândeşti să pleci?

Nu, mai am doi ani de contract şi mă simt foarte bine aici. A, poate dacă prind vreo „supercastană" prin ţările arabe. Un contract baban! Aşa da, m-aş gândi la familie. Altfel, nu cred că mai plec d-aici prea curând. Italia mi-a oferit satisfacţia de a juca la cel mai înalt nivel.

''La meciul cu Argentina, vreau să-l driblez pe Messi, şi să-i dau mingea printre picioare. Glumesc, evident, ar fi o onoare să joc împotriva lui.''

Joacă pentru Maya şi Nectarie

Dorin şi Nadia Goian sunt foarte mândri de cei doi copii ai lor, Maya, în vârstă de 4 ani, şi Nectarie, în vârstă de un an şi jumătate. „Sunt cel mai fericit om din lume, atunci când sunt alături de ei. Tot timpul liber mi-l petrec alături de soţie şi de cei doi copilaşi. Pentru ei joc şi pentru ei mă lupt. Vreau să le ofer totul pe lume", ne-a mărturisit „Goe".

550 de mii de euro este salariul pe care îl primeşte Goian pentru fiecare sezon petrecut la Palermo.

Dorin Goian

Data şi locul naşterii: 12 Decembrie 1980, Suceava
A jucat la: Foresta Fălticeni, Ceahlăul Piatra-Neamţ, FCM Bacău, Steaua, Palermo
Selecţii / goluri la naţională: 37 / 5
Palmares: A câştigat două titluri în Liga I, ambele cu Steaua, în 2005 şi 2006, plus Supercupa României, în 2006.

„Ibrahimovici, cel mai tare adversar"

Zlatan Ibrahimovici (centru) este o adevărată forţă a naturii   Foto: reuters

Care a fost cel mai bun antrenor cu care ai lucrat?

Delio Rossi. E un tehnician excelent. Un profesionist desăvârşit, care n-are preferaţi sau protejaţi. Te tratează după cum te prezinţi, cum te antrenezi şi cum joci.

El te-a influenţat cel mai mult în carieră?

Nu pot să spun asta. În primul rând, a fost familia. Apoi, de la fiecare antrenor am „furat" câte ceva. Protasov mi-a dat încredere, folosindu-mă titular. Cu Olăroiu am avut nişte performanţe extraordinare. Piţurcă mi-a dat şansa de a juca la naţională, iar Zenga a avut şi el încredere în mine. Toţi m-au ajutat să ajung unde sunt acum.

''Am un cont pe facebook, dar mi l-a făcut cineva, nu eu. Intru din când în când, doar ca să accept cererile de prietenie pe care le primesc.''

Ai avut o perioadă în care marcai pe bandă rulantă. Dintotdeauna ai avut valenţe ofensive?

Ştii cum e, la juniori toţi vor să dea goluri, să fie atacanţi. Aşa am început şi eu, ca vârf. Cui nu-i place să marcheze?! Bine, de ce să nu zic, a fost şi o perioadă bună, am avut şi ceva noroc, asta mai ales la Steaua, când concuram cu Victoraş Iacob la goluri marcate. Dar, pe mai toate le-am dat din faze fixe, că altfel eu nu prea sunt genul să urc de nebun în faţă.

Ai vreun gol care ţi-e mai drag?

De la naţională, clar, cel cu Olanda, când am bătut cu 1-0 şi ne-am calificat la Euro 2008. A fost o bucurie de nedescris să fiu decisiv în acel meci. Referitor la golurile de la Steaua, toate au însemnat ceva deosebit pentru mine. Au fost şi faze frumoase. Totuşi, dacă ar fi să aleg unul, ar fi cel cu Heerenveen. Era primul meci al lui Olăroiu de la revenire, iar noi, toţi, ne doream să-l ajutăm să înceapă
bine. Am fost conduşi, dar până la urmă am întors scorul şi am bătut cu 3-1, în deplasare.

Care a fost cel mai dificil adversar întâlnit?

(fără să stea pe gânduri) Zlatan Ibrahimovici! E o forţă a naturii. Cel mai puternic dintre toţi cu care m-am duelat. Iar pe lângă forţă, le are pe toate. Tehnică, rapiditate în mişcări, lovitură de cap. E extraordinar!

Ai tabieturi sau superstiţii?

Nu cine ştie ce. Intru şi eu cu dreptul pe teren, dar nu-mi leg şireturile în vreun fel sau mai ştiu eu ce tâmpenii. A, beau o cafea dublă mereu înainte de meciuri. E singura dată când beau cafea dublă. Aşa m-am obişnuit.

Nu prea eşti genul de fotbalist care să fie surprins de paparazzi. Te ascunzi bine sau nu prea ieşi?

Nu mă ascund de nimeni, dar fac lucrurile cu cap. Sunt tânăr, normal că mai merg şi eu în cluburi. Îmi place distracţia, cui nu?! Mai merge şi câte un şpriţ, mai merge şi-o discotecă, dar trebuie să ştii când să le faci. Nu înainte de meciuri sau alte lucruri de genul ăsta. În vacanţă, îţi poţi permite să te distrezi. Dar toate au o limită şi trebuie făcute ca la carte. Inclusiv distracţia.

Cum îţi place să-ţi petreci timpul liber?!

Păi, când sunt în Italia, cu familia, normal. Cu soţia, cu copiii... Stăm împreună. Eu nu le am cu jocurile sau cu playstation. Nici de internet nu abuzez. Spre exemplu, am un cont pe Facebook, dar mi l-a făcut cineva, nu eu. Intru din când în când, doar ca să accept cererile de prietenie pe care le primesc. În rest, nu stau. Nici nu-mi place, nici nu am timp. Iar când sunt în vacanţă, am şi eu lesa mai lungă de la nevastă (râde). Stau şi eu cu prietenii din copilărie, mai recuperăm timpul pierdut. În plus, trebuie să mă revanşez şi eu faţă de ei. Mi-au făcut în jur de 100 de DVD-uri cu filme, pentru cantonamente.

„Lucian e mai talentat ca mine!"

Fundaşul lui Palermo are totuşi un regret. Faptul că fratele său, Lucian, în prezent la Astra, nu a ajuns să joace la un nivel mai înalt. „Nu glumesc când spun că e mai valoros decât mine. Dar eu îl consider pe fratele meu cel mai ghinionist jucător, e incredibil ce i s-a întâmplat. Când era pe val, s-a accidentat la genunchi... Plus multe altele. Dar, mai are timp, la Astra avut evoluţii foarte bune", a spus Dorin despre Lucian Goian (28 de ani).

„Nu o să renunţ niciodată la naţională!"

Spre deosebire de Rădoi (dreapta), Goian rămâne fidel naţionalei

Care-i cel mai mare vis al tău?

La 30 de ani e greu să mai visezi cu ochii deschişi. Totuşi, mi-aş dori să câştig şi eu un trofeu în Italia, cu Palermo. Am fost aproape anul ăsta, cu finala Cupei, dar am pierdut contra lui Inter. Păcat, n-a fost să fie.

La naţională a revenit Piţurcă. Poate reconstrui el naţionala?

Mai are rost să o spun?! A dovedit-o el deja. Şi la Euro 2012 mai sunt şanse. Cu trei victorii şi un egal, eu zic că ne putem califica. Oricum, reconstrucţia trebuie făcută uşor, treptat.

Avem cu cine?

Sunt tineri buni, cum ar fi Torje, Alexe sau Gardoş. Jucători care pot creşte mult. Şi să nu-l uit pe Bogdan Stancu. Asta chiar dacă n-a avut cel mai bun sezon. Trebuie să avem răbdare, nu e uşor să te acomodezi în străinătate, dar sunt convins că anul viitor va fi al lui. Are tot ce-i trebuie.

Te-ai gândit şi tu să te retragi de la naţională?

Nu, asta nu! Cât e nevoie de mine, eu mă prezint la lot. Nu pot renunţa niciodată la naţională. E un vis să mai particip la un turneu final, poate chiar la Cupa Mondială din 2014. Ce a fost la European, în 2008... Ce mai, incredibil!