Documente incendiare din arhivele Securităţii. Cum i-a „terminat“ generalul Iulian Vlad cariera legendarului Ilie Balaci, alias „Obiectivul Iordan“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ilie balaci foto razvan pasarica rpressport

Securitatea Statului a mobilizat de-a lungul timpului un număr impresionant de angajaţi pentru a-i ţine sub urmărire pe cei susceptibili de a rămâne peste graniţă. Unul dintre ei era şi marele fotbalist Ilie Balaci. Sau “Obiectivul Iordan”, aşa cum apare în arhivele CNSAS.

lie Balaci a fost accidentat grav la genunchi de Grigore Arezanov pe data de 21 februarie 1984, într-un meci al Universităţii Craiova cu FC Baia Mare. În urma acestui incident, Ilie Balaci (28 de ani la acea vreme) a stat pe tuşă aproximativ un an, iar după revenire a mai prins numai 65 de meciuri în cinci sezoane! „Pe mine Arezanov m-a rupt intenţionat. Şi acum visez cum m-a lovit. Preluasem mingea undeva în tuşă, iar el a venit prin spatele meu în plin elan, cu ambele picioare înainte, printr-o alunecare necruţătoare. Mi-a distrus cariera”, povestea fostul mare fotbalist într-un interviu acordat „Weekend Adevărul”. 

Securitatea Statului era îngrijorată de faptul că Balaci insista să meargă la tratament în Republica Federală Germană pentru a se recupera în timp util, în condiţiile în care visa să joace la Campionatul European din 1984. În plus, conform site-ului vanatoruldelegende.blogspot.ro, fotbalistul avea relaţii cu Nicolae Covalenco, ziarist român stabilit în 1976 în Olanda, care desfăşura şi activităţi de impresariat şi era urmărit de Direcţia a 3-a a Securităţii. Din rapoartele întocmite de ofiţerii de Securitate  - locotenent major Adrian Vilău, maior “P.M.”, colonel Gheorghe Lungu şi locotenent colonel Şerban Pascu – rezultă că în vara 1984 Ilie Balaci a fost urmărit constant iar convorbirile sale telefonice au fost interceptate. Toate rapoartele au ajuns la “cabinetul tovarăşului adjunct al ministrului, general locotenent Iulian Vlad”. 

Balaci

Pe 9 iunie ‘84, cu 5 zile înaintea debutului la Euro, Mircea Lucescu îl suna pe Ilie Balaci din Franţa :

Mircea Lucescu : Cum merge cu piciorul ?
Ilie Balaci : Plec miercuri dimineaţă la Frankfurt la o clinică.
Mircea Lucescu: Fii atent Ilie că şi eu am vorbit, lângă Munchen, la o clinică de recuperare.
Ilie Balaci: Tot de recuperare e şi clinica asta la Frankfurt unde merg.
Mircea Lucescu: Măi şi asta de care îţi spun eu este senzaţională şi te aşteaptă dar dacă e aranjat acolo e perfect. Cine ? Externele, da ?
Ilie Balaci: Da. Ştii ce am păţit la federaţie ? Două zile m-au ţinut ca până la urmă să nu-mi dea viza.
Mircea Lucescu: Cum să nu-ţi dea viza ?
Ilie Balaci: N-au vrut să-mi dea, au vrut sa facă o comisie de doctori care în baza unui proces verbal să spună că nu-s bun de recuperat în ţară, numai afară. Păi care e doctorul ăla să spună?

La scurtă vreme după discuţia avută cu Lucescu, Balaci începe să se plângă apropiaţilor că Miliţia refuză să îi dea paşaportul.

Pe 12 iunie ’84 este înregistrată o convorbire avută de Ilie Balaci cu tatăl şi cu mama sa :

Tatăl: Formidabil ! Băi, ăştia sunt tâmpiţi ! Dar cine nu îţi dă, ăştia de aicea ?
Ilie Balaci: Nu-mi dau ăştia de aicea. Cinci inşi trebuie să se întrunească, comisia aia a lor, nu ştiu cum dracu…
Tatăl: Aha. Care zice <dă-i d-le drumul că nu rămâne>. Ăştia sunt tâmpiţi !
(…)
Mama : Deci nu rezolvaşi cu plecarea nimic.
Ilie Balaci: Nu mamă, mă ţin şi pe nimic încurcat.
Mama : N-ai rămas tu, vorba aia, ci rămâneai acum (înjură).
Ilie Balaci: Dracu ştie ! Noapte bună. 

Din nefericire pentru cariera sa, Ilie Balaci n-a ajuns niciodată la clinica din Frankfurt. Fostul mare fotbalist a povestit, de altfel, într-un interviu acordat „Weekend Adevărul”:  „Ştefan Andrei ne-a mai ajutat. Mai o aprobare pentru maşină, mai... Dar nu era un om determinant, cum era Valentin Ceauşescu pentru Steaua. Mi-am rupt piciorul la Baia Mare. Dacă i se întâmpla unui jucător de la Steaua, ce credeţi, acela putea pleca în străinătate să se opereze? Ştefan Andrei era ministru de externe. De ce n-a putut-o face? Omul mi-a aranjat să mă operez la Köln. Dar ca să ajungi acolo îţi trebuie paşaport. De ce n-am putut să primesc paşaport?!”. 

Ulterior, el a mai jucat la FC Olt Scorniceşti (1985-1986) şi Dinamo Bucureşti (1986-1988), însă n-a mai atins niciodată forma care l-a consacrat. „Nu ştiu câtă nevoie avea Dinamo de mine. Ştiu un lucru, în schimb. Că, prin aducerea mea la Dinamo, echipa nu mai era huiduită în ţară. Cred că asta l-a determinat pe Lucescu să mă aducă. În schimb, de Cămătaru avea nevoie. De partea cealaltă, din câte ştiu eu, Cămătaru ar fi refuzat să vină la Dinamo, dacă nu vin şi eu. Ce m-a făcut pe mine să vin la Dinamo: eram ferm convins că mă vor trimite în străinătate, să mă operez. N-a fost cazul. Asta nu înseamnă că nu voi rămâne recunoscător toată viaţa pentru tot ce a făcut pentru mine Dinamo, când eu nu mai reprezentam mare lucru în fotbalul românesc. Tot ce au făcut oamenii ăştia pentru mine a fost incredibil. Dovadă că şi acum mai am casă de la Dinamo! M-a ajutat să termin şcoala. Practic, Craiova nu mi-a oferit nimic, decât posibilitatea de a mă afirma”. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite