Djokovici, pur şi simplu, fabulos: Sârbul poate intra, diseară, în istoria tenisului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Novak Djokovici joacă senzaţional pe orice suprafaţă
Novak Djokovici joacă senzaţional pe orice suprafaţă

Neobositul Novak Djokovici (33 de ani) continuă să joace la foc automat, chiar dacă e pandemie şi, în acest sezon, turneele de Grand Slam s-au terminat.

Novak Djokovici arată ce înseamnă să iubeşti ceea ce faci! Într-o stagiune în care alte vedete ale tenisului au preferat să joace mai puţin, să-şi rărească numărul de călătorii pentru diverse turnee, Nole a jucat, aproape fără pauză! Inclusiv când circuitele ATP şi WTA au fost întrerupte.

Cifrele sârbului în 2020 vorbesc de la sine: 38 de victorii şi doar 2 înfrângeri! Iar una din acele înfrângeri a fost, de fapt, descalificarea din optimile de la US Open după un incident care a implicat şi o doză mare de ghinion. 

Prin comparaţie, următorii doi jucători în clasamentul ATP, Rafael Nadal (2 ATP) şi Dominic Thiem (3 ATP) au bifat mult mai puţine partide în acest an. Nadal are 26 de meciuri (22 de victorii, 4 înfrângeri), în timp ce austriacul Thiem a adunat 27 de prezenţe pe teren (21 de victorii, 6 înfrângeri).

În această săptămână, Djokovici joacă la Viena, pe hard. Ieri, a trecut de Krajinovici (30 ATP), în turul I, scor 7-6, 6-3. Iar diseară (după ora 18.30), are meci cu Coric (24 ATP). Această partidă îl poate propulsa pe sârbul de 33 de ani în istorie!

Dacă va învinge în duelul cu Coric, Djokovici va încheia 2020 pe locul 1 mondial, poziţie pe care o ocupă în acest moment. Ar fi a 6-a oară când Nole va fi lider ATP la sfârşitul unui an calendaristic, el reuşind acest lucru şi în 2011, 2012, 2014, 2015 şi 2018.

Doar americanul Pete Sampras a mai fost lider ATP de şase ori la finalul anului. Doar că el a realizat această performanţă fără întrerupere, în 1993, 1994, 1995, 1996, 1997 şi 1998!

Dintre jucătorii din actuala generaţie, Nadal şi Federer au încheiat anul de cinci ori pe prima poziţie a clasamentului.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite