Djokovici, la ora de sinceritate: „Ultimele 15 luni au fost un coşmar!“

Djokovici, la ora de sinceritate: „Ultimele 15 luni au fost un coşmar!“

Novak Djokovic

Novak Djokovici pare că a intrat într-o prăpastie din care nu mai poate ieşi. Accidentările şi dorinţa de a reveni cât mai repede în circuit l-au tras şi mai în jos

Ştiri pe aceeaşi temă

La 30 de ani, Novak Djokovici a ajuns într-o cădere liberă şi nu dă semne că s-ar redresa prea curând. Bilanţul său în acest an e demn de un sportiv mediocru: cinci victorii, cinci înfrângeri.

Iar în trei din ultimele patru turnee la care a participat, sârbul a fost eliminat după primul meci. La Indian Wells l-a bătut Daniel (113 ATP), la Miami a fost surclasat de Paire (47 ATP), iar acum, la Barcelona, a cedat în faţa lui Klizan (140 ATP).

Iată ce a declarat Djokovici, despre lupta cu sine pentru revenirea în top. "Ultimele 15 luni au fost un adevărat coşmar pentru mine. A trebuit întâi să înţeleg situaţia în care mă aflu, iar apoi să mă obişnuiesc cu asta. Am făcut de asemenea şi greşeli, cea mai mare fiind aceea de a reveni mai devreme, fără să fiu pregătit. Am făcut-o însă din dorinţa foarte mare de a reveni pe teren", a afirmat Novak Djokovic.

"Pe termen scurt îmi doresc să mă simt pregătit  şi să ajung din nou la cel mai bun nivel al meu. Sunt lucrurile cu care mă trezesc în minte în fiecare zi, iar în jurul acestor gânduri vreau să îmi construiesc strategia.Pe termen lung vreau să câştig din nou turneele mari  şi să revin pe locul întâi în lume. Am fost în această poziţie de mai multe ori în ultimii cinci-şase ani. A fost perioada mea cea mai bună de până acum. Eu cred că pot reveni acolo", a mai spus el.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: