Djokovici, apărat de un titan al presei din România: „L-au tratat ca pe un infractor. Urât! Ruşinos!“

Djokovici, apărat de un titan al presei din România: „L-au tratat ca pe un infractor. Urât! Ruşinos!“

După expluzarea lui Novak Djokovici (34 de ani, 1 ATP) din Australia, sârbul a devenit „sacul de box“ al unor analişti din România, care au savurat verdictul final, în acest caz.

Agresivitatea discursului public care a însoţit scandalul Djokovici, atât din partea susţinătorilor săi, cât şi din partea celor care l-au pus la zid pe liderul mondial, a şocat mai mult decât povestea în sine.
 
Dacă fanii lui Nole l-au ridicat în slăvi, vorbind despre un luptător al drepturilor omului, deşi sârbul s-a dus până la Melbourne doar pentru a juca tenis, de partea cealaltă, contestatarii lui Djokovici au sărit, la rândul lor, calul. „Adevărul“ a şi arătat aici câteva dintre inepţiile postate de diverşi oameni la adresa unui sportiv remarcabil. Care, chiar dacă a avut partea sa de vină în povestea din Australia, nu merita să fie terfelit, de parcă ar fi comis o crimă împotriva umanităţii.
 
 
Exact de aceeaşi părere e şi Ovidiu Ioaniţoaia - foto (76 de ani), directorul „Gazetei Sporturilor“, cel mai respectat nume din presa sportivă din România. Într-un editorial intitulat „Djokovic n-o merita!“, omul care a format generaţii întregi de ziarişti sportivi a criticat vehement cele întâmplate în acest caz. 
 
„Adevărul“ oferă cele mai importante pasaje din textul semnat de directorul „Gazetei Sporturilor“, cu precizarea că varianta integrală poate fi citită aici.
 
„Nadal făcea mai bine să se abţină!“
 
*Ce-a păţit tenismenul numărul 1 în Australia, pe care a fost obligat s-o părăsească sub escortă, ca ultimul infractor, a divizat lumea în general şi pe cea a tenisului în special.
 
*Astfel, dacă Nadal şi Tsitsipas l-au criticat pe Novak Djokovic, deşi spaniolul, concurentul lui la supremaţia ATP, făcea mai bine să se abţină, alţi jucători reputaţi i-au ţinut partea sârbului. Cunoscând şi ei că acesta a cerut viza pentru Melbourne abia după ce organizatorii lui Australian Open l-au asigurat ferm că poate participa la turneu şi nevaccinat. Deoarece se încadra în secţiunea 408 (Excepţii), a scutirilor de la unele restricţii impuse de pandemie.
 
*Să fie clar, nu Djokovic a insistat să ia startul la AO, cât managerii competiţiei respective! Şefii lui Tennis Australia, care aveau nevoie pentru reuşita celui dintâi Grand Slam din 2022 de prezenţa multiplului său câştigător.
 
*Djokovic nu-i vreun apostol al antivaccinării. Vreun lider. Că mai degrabă e un individ ciudat, cu o dietă strică (fără gluten) şi un stil de viaţă original, unul care crede în puterea purificatoare a apei etc. Nicidecum un personaj malefic şi periculos, percepţia falsificată de autorităţile australiene. O sperietoare.
 
*Djokovic acordă sume importante, nu bani de buzunar, sume imense, de ordinul milioanelor de euro, pe care le dirijează în scopuri umanitare. Pentru construcţia de şcoli, de cămine, de spitale. Dintre numeroase exemple, mă limitez la două. În 2014, a donat aproape un milion victimelor inundaţiilor din Serbia, iar în 2019, 5 milioane sistemului sanitar din aceeaşi ţară.
 
*În ianuarie 2020, când un incendiu devastator a pârjolit în ţara cangurilor o suprafaţă cât Elveţia, a mai scos 50.000. Gesturi ce nu prea se potrivesc, aşa-i?, cu sumbrul portret zugrăvit de guvernanţii de la Antipozi. Care le-au permis celor de la cotidianul The West Australian, ce apare la Perth, al patrulea oraş ca mărime, să titreze exilarea lui Novak „Valea, Djokovic!”. Urât, ruşinos. O bătaie de joc pe care campionul sârb chiar n-o merita! Fie el cum e, adică nevaccinat. 
 
CITEŞTE ŞI:
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările