Discriminare sau o idee bună? Iorgulescu vrea să împartă banii din drepturile TV în funcţie de naţionalitatea jucătorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După modalitatea dubioasă în care s-au vândut drepturile de televizare ale meciurilor din Liga I, acum vom avea parte de o nouă măsură, care va naşte o mare controversă, poate chiar la nivel european.

Gino Iorgulescu face experimente cu drepturile TV. Mai întâi, le-a cedat la o firmă din Malta, fără nicio licitaţie, şi se spune că în spatele afacerii s-ar află patronul CFR-ului, Arpad Paszkany.

Acum, când încă nu e clar unde se vor transmite partidele din Liga I, în sezonul viitor, Iorgulescu a venit cu o propunere fără precedent. De această dată, şeful Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) vrea să modifice modul în care sunt împărţiţi banii din drepturile TV.

Foloseşti jucători români, iei mai mulţi bani

Până acum, cluburile au primit sumele din partea televiziunilor, în funcţie de locul ocupat în clasamentul Ligii I la finalul sezonului.

De acum încolo, potrivit gsp.ro, banii ar urma să fie împărţiţi în funcţie de mai multe criterii. Iată ce înseamnă propunerea lui Iorgulescu:

*Un procent de 30% din totalul sumei pentru un sezon se va împărţi, în mod egal, între echipe.

*Un procent de 50% din totalul sumei se va împărţi, ţinând cont de clasarea finală în ierarhia Ligii I.

*Un procent de 20% din totalul sumei, adică 5,5 milioane de euro, se va împărţi în funcţie de folosirea jucătorilor români.

Ce înseamnă, concret, acest ultim punct? Pe scurt: doar cluburile care vor folosi minimum cinci români la fiecare meci din Liga I vor fi luate în considerare, atunci când LPF va împărţi procentul de 20% din drepturile TV.

Cine câştigă? Cine pierde?

Campioana Steaua ar îndeplini, lejer, acest criteriu pe care vrea să-l împlementeze LPF, având în vedere că primul „11“ al roş-albaştrilor e format, în mare, de români, precum: Tătăruşanu, Latovlevici, Gardoş, Pintilii, Chipciu, Tănase sau Adi Popa.

În schimb, Astra ar avea şanse minime să se încadreze în cerinţele Ligii, în condiţiile în care are foarte mulţi străini în lot, dar şi în formula de start. În aceeaşi situaţie se regăsesc Petrolul şi CFR.

Propunerea lui Iorgulescu va fi supusă votului la Adunarea Generală Extraordinară de marţi a Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF).

27

de milioane de euro e suma împărţită între cluburi din vânzarea drepturilor TV pentru fiecare sezon al Ligii I.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite