Dinu distruge naţionala şi metodele lui Contra: „Am văzut ceva ce seamănă cu Cirque du Soleil! E o ruşine“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dinu

Fostul mare internaţional, Cornel Dinu, a lansat un atac virulent după ce tricolorii au fost învinşi, la Stockholm, după un meci slab.

Cornel Dinu a făcut referire nu doar la prestaţia naţionalei de pe „Friends Arena“, dar şi la antrenamentele pe care le coordonează Cosmin Contra în calitate de selecţioner.

Iată cele mai dure declaraţii făcute de Dinu la Telekom Sport:

*Am văzut la echipa naţională, la antrenamentele transmise, ceva ce seamănă cu Cirque du Soleil. Nu se poate comicăria asta, nu se pot face ruşinile astea de exerciţii. Să treci mingea peste sârmă ghimpată şi să zici că e exerciţiu care te ajută, să vii cu o minge de pe plajă, este o ruşine, domne.

*Au venit băieţi care n-au jucat niciodată şi inventează tot felul de lucruri. Îi pune pe o minge din cauciuc care se mişcă, să lovească mingea. Păi, ce, mă, sunteţi nebuni?! E 4 martie să fie cutremur?! E exerciţiu pentru unghii. A trecut, mă, cutremurul din 4 martie. Nu mai tremură pământul.

*Am jucat ca întotdeauna şi am pierdut ca mereu. Am întâlnit o Suedie destul de palidă, fără imaginaţie, dar realistă. Noi am jucat timid, mai bine încercăm să pregătim viitorul, am vazut un dezastru şi la U21, chiar dacă au lipsit 9 jucători. Unii nu aveau ce căuta în echipă în această seară, nu prindem unul dintre primele două locuri din grupă. Schimbările au fost total neinspirate, când ai jucat cu două varfuri şi jocul merge rămâi pe formula care este confirmată. Ianis era mai bun de la început în locul lui Stanciu, mai degrabă.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite