Dinamo dă Rapidul jos din trenul spre Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Giuleştenii au revenit de la 0-2, însă, cu un om în plus pe teren, n-au putut să mai înscrie şi golul victoriei. Andrei Cristea şi Alexe au semnat un start furibund al „câinilor“. Roş-albii aveau însă să fie îngenuncheaţi până la pauză, după autogolul lui Kone şi reuşita lui Ioniţă.

Derby-ul răniţilor nu a părut deloc chiar aşa lovit de soartă. Dimpotrivă, zeul fotbal a fost generos. Rapid şi Dinamo au oferit un meci cum rar s-a mai văzut în Liga I, cel puţin în acest sezon. Iar când o asemenea partidă se dispută în atmosfera din Giuleşti se naşte întrebarea: „Chiar atât de valoros o fi locul şase din România?".

Pentru că această poziţie, sau mai bine zis ultimul loc de Liga Europei, a fost miza derby-ului. Slabi la statistică, dar tari pe tabelă. Aşa au început „câinii" meciul. Numai două şuturi spre poartă în primele 25 de minute. Penibil? Nu, grozav. Andrei Cristea, cu un lob din manuale, şi Alexe, cu o execuţie de jucător rasat, i-au pus pe giuleşteni la respect printr-un sec 2-0 pe tabelă.

Numai că rapidiştii au uitat repede de bunele maniere. Fotbalistic vorbind. ­L-au forţat pe Djakaridja Kone să înscrie un autogol de „fildeş", după care Ioniţă a mai făcut un semn de „La revedere" spre propriii suporteri, cu o reuşită plasată. De acolo, „câinii" s-au panicat şi n-au mai fost stăpâni pe ­picioarele lor.

Cam asta a păţit şi Pulhac, luat de val, a faultat de al doilea „galben" şi a ascultat restul meciului la radio, în vestiar. Repriza secundă a fost mai „cenuşie". Rapidiştii - calmi, precauţi, aşezaţi şi meticuloşi - au căutat golul de 3-2.

Dinamoviştii, doar defensivi. A rezultat o partidă de handbal, doar la o poartă, fără ameninţare de joc pasiv. Pentru că ocazii importante şi chiar triplă-şansă în careul lui Curcă au existat. Izbăvirea finală n-a venit de nicio parte, dar campionatul a câştigat un meci pe cinste. Iar Europa va pierde, probabil, una dintre echipele de aseară. Păcat.

"Dacă nu se va califica în Liga Europa, cred că Andone nu va mai rămâne la Rapid, ci se va duce la Dinamo!"
Mircea Rednic
antrenor

Rapid 2

Bornescu - Săpunaru, R. Fernandes, Ad. Iordache, Bozovici -  Lazăr, Matici - Grigorie (Herea 31), Spadacio, Cesinha (Helder 52) - Ioniţă (Răduţă 70). Antrenor: Ioan Andone

Dinamo 2

Curcă - Molinero, Moţi, Scarlatache, Pulhac -Torje, D. Kone (Mărgăritescu 73), Ad. Cristea, Alexe - An. Cristea (Bratu 90+1), Niculae (D. Grigore 46). Antrenor: Cornel Ţălnar

Goluri: D. Kone 34 (autogol), Ioniţă 37 / An. Cristea 11, Alexe 24

Eliminaţi: Pulhac 42, Bozovici 90+4

Stadion Giuleşti - Valentin Stănescu: 10.000

Arbitru: Ovidiu Haţegan

Dinu: „Curcă a slăbit un kilogram!"

Egalul obţinut în Giuleşti nu l-a mulţumit pe Cornel Dinu. „Apărarea a fost de râs în prima repriză. În a doua s-a descurcat mai bine, probabil şi pentru că George Curcă a slăbit un kilogram între timp. Arbitrul Haţegan n-are treabă cu fotbalul", a spus administrator delegat al „câinilor".

„Cred că putem fi liniştiţi după acest egal. Suntem aproape calificaţi în Liga Europa", a explicat Cornel Ţălnar, tehnicianul „câinilor". Andone era foarte supărat la finalul partidei. „E trist că ne batem la locul şase. Am dominat clar, Dinamo a luat un punct norocos. În plus, am avut şi un penalty neacordat", a acuzat antrenorul Rapidului.

Telex

Bratu s-a încăierat cu Săpunaru. Intrat pe final de meci, atacantul dinamovist a avut o contră cu fundaşul din Giuleşti, după ce Bozovici îl lovise pe Mărgăritescu. Cei doi au fost potoliţi cu greu de către colegii lor, fiind la un pas să se ia la bătaie.

Copos nu l-a salutat pe Iorgulescu. La meciul de aseară s-a aflat şi fostul şef de la Naţional, Gino Iorgulescu (foto), despre care se spune că ar fi viitorul preşedinte al Rapidului. Un moment hazliu s-a petrecut la începutul partidei, când George Copos a trecut pe lângă Iorgulescu fără să-l salute, spre surprinderea acestuia.

Pancu: „Vreau să-mi închei cariera la Rapid". Fostul jucător al Rapidului le-a ţinut pumnii la stadion vişiniilor. „Vreau să-mi închei cariera aici, dar acum sunt sub contract cu ŢSKA", a spus el. Pancu a fost ofertat de Andone, iar din vară va reveni în Grant.

Vor să-l păstreze pe Săpunaru. Ca fotbalistul să rămână la Rapid şi din vară, Copos trebuie să-i achite integral salariul de 400.000 de euro. „E o diferenţă mare între ce vrea Rapid şi ce vrea Porto. Ca Săpunaru să rămână în Giuleşti, George Copos trebuie să-i plătească tot salariul", ne-a spus Victor Becali.

„Andone rămâne la Rapid!" Patronul Rapidului crede că Andone nu va părăsi Giuleştiul de la vară. „Andone rămâne. Sunt sigur de acest lucru", a spus Copos.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite