Dinamo şi Rapid sunt în genunchi. Dragoş Săvulescu şi-a dat demisia, George Copos pleacă din Giuleşti!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două dintre cele mai importante cluburi din Liga 1 au ajuns la pâmânt şi se confruntă cu grave probleme financiare.

Acesta este şi motivul pentru care Dragoş Săvulescu, unul dintre acţionarii lui Dinamo, şi-a depus demisia, iar George Copos, finanţatorul Rapidului se va retrage de la echipa giuleşteană. Acţiunile lui Săvulescu la Dinamo ar putea fi preluate de Ionuţ Negoiţă. ”Am avut discuţii cu el, m-a anunţat despre decizia lui. Avem o relaţie foarte bună, plecasem la un drum împreună, el a insistat să vin. La Dinamo sunt probleme, nu este o noutate. Când am intrat la Dinamo, ştiam situaţia, problemele, trebuia să avem soluţii împreună, să avem un echilibru financiar şi să ducem Dinamo acolo unde trebuie să fie. Dinamo este un brand, trebuie să fie între primele două echipe", a spus Negoiţă, la Digisport.

Jucătorii sunt neplătiţi de trei luni
El avertizează că Dinamo s-ar putea desfiinţa, dacă problemele financiare nu se vor rezolva."Jucătorii sunt neplătiţi de trei luni, staff-ul administrativ de două luni, sunt datorii către terţi, trebuie găsită o soluţie. Eu sunt pus într-o situaţie penibilă, mi-e şi ruşine să mă văd cu jucătorii. Fără o infuzie serioasă de capital, Dinamo poate să nu mai fie, are nevoie de o reformă. Dacă vom lua deciziile corecte, Dinamo poate să fie cel mai bun. Avem nevoie de soluţii, nu prea îmi plac condiţiile de incertitudine. La un moment dat trebuie să spunem lucrurilor pe nume, avem nevoie de sume importante pentru următorul an. În calitate de sponsor am dat două milioane de euro la Dinamo, iar de când sunt acţionar am băgat patru milioane", a mai afirmat Negoiţă.


Dinu Gheorghe: „Rapid poate retrograda!”
Şi la Rapid situaţia este dramatică. O spune chiar Dinu Gheorghe, fost preşedinte în Giuleşti, acum conducător la Astra, formaţie care a scos Rapidul din Cupă. “Din păcate, la Rapid s-a pierdut tot ce se construise în ultimii doi-trei ani. George  Copos trece prin momente foarte grele, a ajuns deja la saturaţie. Nu va mai continua la Rapid şi credeţi-mă că ştiu ce spun. Acum le-a venit nota de plată pentru toate greşelile din trecut“.

Dinu Gheorghe consideră că retragerea lui Copos de la echipă nu va însemna, automat, şi desfiinţarea clubului.“Nu se pune problema ca echipa asta să dispară. Cât despre o posibilă retrogradare, care e problema? Nu e ruşine să fii în Liga a doua. Important este, însă, ca Rapid să schimbe ceva, să vină cu un proiect. Trebuie să gândească cineva pentru Rapid. Acum, nimeni nu gândeşte pentru acest club, iar asta se vede. Repet, nu se va desfiinţa, dar poate retrograda“, a încheiat Vamă.
   

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite